● În decembrie, cînd se sărbătoreau douăzeci de ani de la 1989, B1 TV a transmis unul dintre cele mai tari documentare produse vreodată despre evenimentele care au condus la prăbuşirea regimului totalitar comunist: Videogramele unei revoluţii, de Andrei Ujică şi Harun Faroki. Filmul, produs în 1992, mai fusese prezentat doar la cîteva festivaluri şi în cinematografele de artă, aşa că publicul larg din România l-a văzut pentru prima dată. În Germania, cel puţin printre studenţii universităţilor cu profil artistic, e deja un film-cult, intrat în bibliografiile obligatorii. Andrei Ujică şi Harun Faroki au urmărit zeci de ore de material brut şi au ales, într-o tentativă de-a da o logică evenimentelor absurde de pe stradă, din cancelarii şi de la televiziune, cele mai semnificative momente. „Videogramele“ alese de cei doi sînt, în egală măsură, momentele iconice ale telerevoluţiei – cadrele care ni s-au lipit pe retină din acel lung film transmis pe viu, timp de cîteva zile – şi înregistrări subiective (deci selective) captate, te miri cum, de cameramani amatori. E un demers novator care a intuit de atunci, din 1992, cînd încă nu existau telefoanele mobile cu ecran şi cameră, nici Facebook sau YouTube, rolul şi riscurile democratizării imaginii. Videogramele unei revoluţii este una dintre cele mai substanţiale contribuţii la decriptarea evenimentelor din 1989.
● Şi documentaristul francez Antonio Wagner a realizat un eseu cumva similar. Filmul Roumanie, une révolution dans l’œil des médias („România, o revoluţie în ochii mass media“) a fost coprodus anul trecut de Institutul Naţional al Audiovizualului (INA), Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din Bucureşti şi difuzat în Franţa de canalul Histoire. Cu ajutorul unor imagini-document din acea vreme, a unor mărturii de-atunci şi de acum, Antonio Wagner urmăreşte rolul mass-media în formarea şi defor
