Deputatul Partidului Naţional Liberal Mihăiţă Calimente a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. ANI a cerut procurorilor instanţei supreme să-l cerceteze pe parlamentarul PNL, pentru un posibil fals în declaraţiile de avere. Mihăiţă Calimente ar fi declarat mai mulţi bani decât are în realitate şi ar fi omis să scrie că a vândut o maşină. În replică, parlamentarul liberal respinge acuzaţiile.
Deputatul Partidului Naţional Liberal Mihăiţă Calimente a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. ANI a cerut procurorilor instanţei supreme să-l cerceteze pe parlamentarul PNL, pentru un posibil fals în declaraţiile de avere.
Mihăiţă Calimente ar fi declarat mai mulţi bani decât are în realitate şi ar fi omis să scrie că a vândut o maşină.
"În declaraţia de avere completată pentru anul 2008, domnul Calimente menţionează un depozit bancar în valoare de 35 de mii de lei, în realitate acesta fiind în cuantum de 40,49 lei. Un alt depozit bancar, în sumă de 25 de mii de euro, menţionat de Calimente în declaraţia de avere completată pentru anul fiscal 2008 nu există în realitate", susţin reprezentanţii ANI.
În replică, parlamentarul liberal respinge acuzaţiile. El spune într-un limbaj dur că angajaţii Agenţiei Naţionale de Integritate sunt "cretini care umblă cu microfoane pe ei ca să prindă ziarişti".
"Cine vorbeşte împotriva domnului Băsescu este sesizat la Parchet", iar tot ceea ce este scris în comunicatul ANI sunt "porcării", declară Mihăiţă Calimente pentru agenţia Mediafax.
"Chiar dacă am greşit cu vreo cifră, despre ce evaziune vorbim, dacă eu nu am avut alte activităţi în afară de cea de deputat ?", se întreabă deputatul liberal, membru al Comisiei de Apărare din Parlament.
Deputatul Partidului Naţional Liberal Mihăiţă Calimente a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. ANI a cerut procurorilor