“A uitat cam toată lumea vechea butadă din perioada apusă: „Marx era filozof, nu om de ştiinţă, fiindcă, dacă era om de ştiinţă, făcea mai întîi un experiment pe şoareci“. Lucrurile stau la fel ca înainte, din păcate. În Ministerul Educaţiei, cu siguranţă stau ca pe vremea lui Ceauşescu. O ministră după alta au aplicat reforme ubueşti, neomologate nicăieri, neverificate nicăieri, pentru care miniştrii nu-şi asumă nici o responsabilitate. Sindicatele profesorilor nu sînt niciodată consultate cu privire la nimic. Opinia publică şi mass-media trec cu vederea scandalurile din învăţămînt: o clasă cu copii drăguţi e mult mai soporifică decît o arestare de mafioţi.
„Toceala trebuie să se termine.“ Ei bine, nu, toceala trebuie să înceapă. Autorul acestor rînduri a predat, timp de mai mulţi ani, pe continentul american. Şcoala americană, atît în Statele Unite, cît şi în Canada, e o catastrofă – din motive diferite, dar e o catastrofă. Am predat în şcolile unde toceala e diabolizată, şi sînt proaste. „Toceala trebuie să se termine“ e o aiureală. Ea cuprinde în sine, făcute sandwich, două afirmaţii diferite.
„Tocilarul trebuie proscris.“ Prima e că tocilarii sînt nişte jeguri. În Statele Unite şi Canada, tocilarii se numesc „nerds“. Într-o clasă, unde popularitatea este ţelul cel mai înalt, grupul de colegi exercită un control totalitar asupra fiecărui elev. Beavis, Butthead, Bart Simpson sînt populari. Tocilarii, nu. Tocilarii sînt excluşi şi ostracizaţi. Asta nu înseamnă că nu-s chemaţi la chefuri şi ignoraţi la reuniuni, ci că primesc bocanci în bot. Asta e realitatea şcolii americane. Clasa e un organism social complex. A imagina clasa ca pe o entitate amorfă e dovadă de inocenţă sau de uitare.
Există trei ţări pe această planetă unde tocilarul e încurajat: China, India şi Japonia. Ele sînt şi ţările care dau cel mai mare număr de specialişti î
