Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Cetatea Râşnov se va redeschide abia în martie

Publicat in Adevarul, joi 21 ianuarie 2010 ·

După ce în septembrie 2009 un balcon al Cetăţii Râşnov s-a prăbuşit, iar cetatea a fost închisă pe termen nelimitat, la începutul acestui an o firmă de specialitate a început să facă expertiza monumentului istoric.

„Firma a fost selectată prin licitaţie, pentru a nu fi bănuiţi apoi, de vechiul administrator, că încercăm noi să facem ceva ilegal. Am recurs la expertizarea zonelor, ce ar putea pune în pericol viaţa turiştilor. Întreaga operaţiune ne va costa 270.000 de lei", a explicat primarul Răşnovului, Adrian Veştea. Edilul a precizat că luna viitoare expertiza va fi finalizată, iar cel mai probabil la începtul lunii martie cetatea va fi redeschisă publicului. De asemenea, autorităţile locale au promis că vor reduce şi preţul biletelor de intrare în cetate.

Situaţia este mai gravă decât pare

Edilul a mai spus că, după o primă evaluare, se pare că situaţia este mult mai gravă decât se aştepta. „Multe dintre zonele din cetate trebuie să intre în reabilitare cât mai curând. După ce se va întocmi expertiza, vom putea să delimităm locurile periculoase şi să facem nişte culoare de siguranţă pentru vizitare", a mai spus Veştea.

Printre lucrările care vor trebui realizate cu prioritate se numără consolidarea zidului grădinii cetăţii, astfel că o parte din parcare va fi anulată, dar şi demolarea turnurilor de apă construite fără autorizaţie de către fostul administrator. Primarul Adrian Veştea a tras în repetate rânduri semnale de alarmă cu privire la stadiul de degradare în care se află zidurile monumentului, după ce vechiul administrator a efectuat aşa-zise lucrări de consolidare, care nu au avut niciun proiect şi nu au ţinut seama de faptul că zidurile vechi erau menite să susţină construcţii şi acoperişuri uşoare şi s-a turnat beton.

Pentru ultimele noutaţi din Braşov, click pe poza de mai jos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Oamenii deveniseră cam neliniștiți”. Trump spune de ce a decis pauza de 90 de zile pentru tarifele comerciale

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a urmărit volatilitatea de pe piața obligațiunilor în ultimele zile, după măsurile tarifare anunțate săptămâna trecută, și a părut să indice că acesta a fost unul dintre factorii care au dus

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 7 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 7 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 11 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 11 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 11 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Vremea

București
acum

joi

1°/14°
vin.

-0°/11°
sâm.

4°/12°
dum.

5°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/12°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

-0°/7°
sâm.

3°/9°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/7°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

joi

0°/11°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°