Nenorocirea a venit în miezul verii din anul 1739, mai exact pe 21- 22 iulie, pe cînd cătanele sub conducerea directă a drăguţului de împărat Carol al VI-lea au fost înfrînte nu departe de Belgrad, de către spahiii şi ienicerii padişahului, în bătălia de la Krotzka, numită, în limba rascienilor sîrbi, Grocka. A fost jale, necaz şi multă amărăciune la Curtea imperială şi la Camera Aulică. Paie pe foc mai punea şi retoricaotomanilor, care se împăunau prin tratatele victorioase cu vorbe goale care nu erau deloc balsam pe rană. „Slavă lui Allah“, ziceau păgînii, „care, atunci cînd i-a cinstit pe suveranii Islamului, l-a făcut sultan pe cel mai vrednic dintre sultani, suveran măreţ şi onorat, stăpînul lumii drepte, luptător pentru credinţă, veşnic victorios şi glorios, sabia lumii şi a credinţei, sultanul lumii islamice şi al musulmanilor, însufleţitorul dreptăţii în cele două lumi […, cel care îi pedepseşte pe răufăcători şi pe uneltitori, moştenitorul suveranilor arabi şi persani şi turci, cuceritor de ţinuturi şi de ţări şi de cetăţi, cel care îi înfrînează pe tirani şi pe răzvrătiţi şi pe necredincioşi, Alexandru (Iskender) al timpului, cel care face să se menţină tradiţia profetului (sunnet) şi tot ce este obligatoriu, preaînaltul Allah să-l ţină în împărăţia lui“ (Documente turceşti privind istoria României, vol. I, 1455-1774, întocmit de Mustafa A. Mehmed, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1976, p. 6.).

După această umilire nenorocită, s-a încheiat Tratatul de la Belgrad, în care Coroana a pierdut nordulSerbiei cu tot cu Belgrad, dar şi provincia valahă Oltenia, dobîndită după Pacea de la Passarowitz, în anul 1718. Poate că tocmai de aceea Camera Aulică a luat decizia de a continua creştinarea oraşului prin construcţia unei noi biserici – în chiar anul înfrîngerii de la Krotzka –pentru iezuiţii părintelui Lorenz Pecz, ce