De ce să mai dai bani ca să te duci la patinoar sau să te deplasezi până la derdeluş, când poţi avea parte de aceeaşi distracţie chiar pe străzile de lângă bloc?!Reporterii Libertăţii au mers ieri prin oraş ca să vadă cum se circulă în condiţii de iarnă, nu doar pe bulevardele mari, ci şi prin cartiere.
Rezultatul: printre blocuri sau pe arterele secundare poţi să ai parte de o superplimbare cu sania, iar trotuarele sunt locul perfect pentru patinat, mai ales dacă zăpada necurăţată a îngheţat.
-13° Celsius, în Bucureşti
În Capitală, azi, vremea va fi rece, cerul, mai mult noros, şi vor exista condiţii ca trecător să ningă slab. Temperatura maximă nu va depăşi valoarea de - 5 grade, iar cea minimă va ajunge chiar la -13 grade. Mâine, bucureştenii vor avea parte de ger noaptea şi dimineaţa, când temperatura minimă va fi de -12 grade Celsius. Cerul se va menţine noros, iar în cursul nopţii va ninge slab.
S-a ajuns greu la urgenţele medicale
Vremea rea a afectat şi deplasarea ambulanţelor în Bucureşti. Maşinile nu au putut ajunge pe străzile mici, unde s-a circulat greu din cauza aglomeraţiei. Astfel, la urgenţele de gradul I s-a ajuns cu dificultate, timpul de intervenţie ridicându-se la o oră şi jumătate.