Victor Hănescu părăseşte Australian Open. Jucătorul de tenis a fost eliminat în turul doi de numărul unu mondial, Roger Federer. Elveţianul s-a impus în trei seturi, cu scorul de şase la doi, şase la trei, şase la doi. Hănescu a jucat până acum de patru ori împotriva lui Federer, fără să câştige nici măcar un set în faţa acestuia. De notat că România nu mai are nici un jucător pe tabloul de simplu la Australian Open, toţi cei şase sportivi fiind eliminaţi.
Victor Hănescu părăseşte Australian Open. Jucătorul de tenis a fost eliminat în turul doi de numărul unu mondial, Roger Federer. Elveţianul s-a impus în trei seturi, cu scorul de şase la doi, şase la trei, şase la doi.
Hănescu a jucat până acum de patru ori împotriva lui Federer, fără să câştige nici măcar un set în faţa acestuia.
Prima partidă dintre Hănescu şi Federer s-a disputat în 2004 la Bucureşti, în cadrul întâlnirii România şi Elveţia, scor general 2-3, din primul tur al Cupei Davis, Grupa Mondială. Elveţianul s-a impus atunci cu scorul de 7-6, 6-3, 6-1.
Un an mai târziu, liderul ATP a câştigat cu scorul de 6-2, 7-6, 6-3, meciul cu tenismenul român, din sferturile de finală de la Roland Garros.
A treia întâlnire dintre cei doi a fost în 2008, când Roger Federer l-a învins pe Victor Hănescu, scor 6-3, 6-2, în turul doi la Estoril.
De notat că România nu mai are nici un jucător pe tabloul de simplu la Australian Open, toţi cei şase sportivi fiind eliminaţi.
Victor Hănescu părăseşte Australian Open. Jucătorul de tenis a fost eliminat în turul doi de numărul unu mondial, Roger Federer. Elveţianul s-a impus în trei seturi, cu scorul de şase la doi, şase la trei, şase la doi. Hănescu a jucat până acum de patru ori împotriva lui Federer, fără să câştige nici măcar un set în faţa acestuia. De notat că România nu mai are nici un jucător pe tabloul de simplu la Australian Open