Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FILM. Top Ten 2009&op Three 2010 (II)

Publicat in Observator Cultural, joi 21 ianuarie 2010 ·

1. Fără a expulza filmele româneşti şi în genere pe cele europene în ghetoul unor topuri-anexă (cum perseverează alte iniţiative), care ar fi ierarhia valorică personală a primelor zece filme, din totalul celor 182 lansări înregistrate în România în 2009 (titlurile originale, alături de adaptarea lor românească, autorii şi ţările de origine se vor indica în Top Ten-ul de sinteză)? 2. Începînd de anul trecut, am dublat Top Ten-ul retrospectiv cu un Top Three (facultativ) al priorităţilor reformării legislativ-instituţionale a cinematografiei române. Ne-am întrebat care ar putea fi primii trei paşi în această direcţie ai noului ministru al Culturii, Kelemen Hunor. Revista noastră a prezentat, în mai multe articole, lipsa de implicare instituţională din mandatul lui Theodor Paleologu. Dimpotrivă, recent înlocuitul ministru a taxat scrisorile deschise ale unor cineaşti şi critici de film ca „amuzante“, iar directorul general prorogat la CNC le-a definit drept „un atentat la ordinea de stat“. Cum aţi răspunde azi la aceeaşi întrebare, într-un moment cînd avem iarăşi un nou ministru al Culturii (al patrulea în ultimii cinci ani)? * În numărul precedent al revistei, am publicat, în ordinea sosirii la redacţie, primele şapte răspunsuri, semnate de Iulia Blaga, Mihai Fulger, Andrei Gorzo, Cristi Luca, Magda Mihăilescu, Andrei Rus şi Valerian Sava. Am inserat, de asemenea, Top Ten-ul de sinteză al anului 2009 (cu indicarea titlurilor originale şi a adaptării lor în limba română, împreună cu numele autorilor şi ale ţărilor producătoare),precum şi un Top Three 2010 final, sub forma unei scrisori deschise către noul ministru al Culturii. - Mihai CHIRILOV: „Dispreţ profund faţă de cei care vor bate «pasul» pe loc“ 1. Revolutionary Road. 2. Gran Torino. 3. Avatar. 4. This Is It! 5. In the Electric Mist. 6. Milk. 7. JCVD. 8. Gomorrah. 9. Chéri. 10. Duplicity. I, II, III.

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°