Deşi li s-a probat că sunt principalii suspecţi de comiterea a două furturi, doi minori în vârstă de 12, respectiv 13 ani, urmează să scape de orice acuzaţie întrucât nu răspund penal.
Poliţişti de la Compartimentul Furturi din Patrimoniu al Biroului de Investigaţii Criminale i-au depistat pe aceştia, care în noaptea de 19 spre 20 octombrie 2009, au sustras din interiorul unui chioşc alimentar din Piaţa "Concordia" dulciuri, pachete cu cafea şi ţigări, în valoare totală de 4.000 de lei. Totodată, minorilor li s-a mai probat că în noaptea de 17 spre 18 octombrie 2009 au pătruns într-un chioşc amplasat în Piaţa "Halelor" şi au furat bunuri în valoare totală de 2.000 de lei. Cauzele, înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi, au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Deşi li s-a probat că sunt principalii suspecţi de comiterea a două furturi, doi minori în vârstă de 12, respectiv 13 ani, urmează să scape de orice acuzaţie întrucât nu răspund penal.
Poliţişti de la Compartimentul Furturi din Patrimoniu al Biroului de Investigaţii Criminale i-au depistat pe aceştia, care în noaptea de 19 spre 20 octombrie 2009, au sustras din interiorul unui chioşc alimentar din Piaţa "Concordia" dulciuri, pachete cu cafea şi ţigări, în valoare totală de 4.000 de lei. Totodată, minorilor li s-a mai probat că în noaptea de 17 spre 18 octombrie 2009 au pătruns într-un chioşc amplasat în Piaţa "Halelor" şi au furat bunuri în valoare totală de 2.000 de lei. Cauzele, înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi, au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.