Ar trebui sa fim fericiti ca traim aceste vremuri. Sunt timpurile tuturor contradictiilor, al paradoxurilor totale in politica, in viata sociala…pana si in economie. Normalul a fost izgonit in manualele de istorie si in eseurile nostalgice ale moralistilor.
Cel care ne-a luminat si ne-a scos flacara violeta din ochi a fost….cine credeti? Vanghelie! A trebuit sa vina Vanghelie, nu Liiceanu, nu Plesu, sa ne spuna, fiti atenti si nu ratati condescendent profunzimea vorbelor primarului de la sectorul 5, ca: “societatea romaneasca nu este pregatita sa accepte o asemenea tema de discutie”. Sic! De la almanahe si “eu sunt”, “tu suntem” si “noi sunteti”, Vanghelie a ajuns metafizicianul spectic al culturii romane si ne ghideaza prin istoria implinirii spirituale a poporului. Nu as fi comentat aberatiile lui Vanghelie, daca nu, paradoxal, exista si ceva adevar in ele, desigur – nu tocmai cel rostit de Cel Care Este.
Dar cine este obscurantistul malefic al momentului? Pai cine altcineva decat cel care a folosit flacara al carei nume nu mai poate fi rostit, cel care a promovat politica in culori vii si tari, cine altcineva decat Traian Basescu? M-as fi asteptat ca zilele astea, cand toata lumea a innebunit din cauza flacarii al carei nume nu mai poate fi rostit nici macar o singura data, Basescu sa fi livrat un comunicat sau sa se fi aratat multimii accidental, asa cum stie sa o faca prin Mall-uri, si sa puna punct disputei despre transferul de energii macar printr-o gluma. Ceva, orice. Nu ar fi fost obligat sa o faca, dar ar fi ajutat. Tacerea lui spune totusi ceva. Ce vrea fiecare sa inteleaga, desigur.
Altfel, imi imaginez doar cum Basescu se amuza copios pe seama prostiei lui Geoana, a jurnalistilor care fabrica deja teorii conspirationiste mondiale si a celorlalti politicieni care se declara acum atinsi de fulgerele lui Manolea. Cat despre ceilalti pede
