Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Vanessa Culeafă - gimnastă ambiţioasă şi cântăreaţă pasionată

Publicat in Adevarul, joi 21 ianuarie 2010 ·

Este înscrisă la Clubul Sportiv CS Farul unde face gimnastică aerobică, iar munca ei a fost răsplătită în ultima perioadă cu multe medalii şi cupe.

Recunoaşte că a fost timidă atunci când a început să facă gimnastică ritmică, dar avea doar vârsta de trei ani şi două luni. „M-am mobilizat apoi, dar am preferat să aleg gimnastica aerobică pentru că este mult mai dinamică spre deosebire de cea ritmică, unde mişcările sunt mai graţioase“, spune Vanessa. Decizia a luat-o la vârsta de 7 ani, iar antrenamentele pe care s-a concentrat au început să îi aducă şi succese.

Deşi la prima vedere pare o fetiţă firavă, puterea şi dorinţa de a obţine perfomanţă a Vanessei înving. Ştie să zâmbească şi are un farmec în priviri care arată optimismul unui copil aflat la început de drum spre performanţă.

A făcut dans modern, unde a obţinut primele locuri la festivalul naţional de dans modern Focşani cu trei stiluri de dans diferite. A fost nevoită apoi să renunţe la dans pentru că a fost trecută de la grupa gimnastică începători la grupa de gimnastică de performanţă Junior 3 şi nu mai făcea faţă antrenamentelor.

Multe premii

Anul trecut, munca şi antrenamentele îndelungi şi făcute cu seriozitate i-au adus şi lauri. A urcat pe podium pe primul loc la Cupa Cetăţii Deva la proba de grup şi a curs cu premii întâi la Cupa Farul, Cupa României, iar în iunie 2009 a primit distincţia de campioană naţională tot la proba de grup. Clubul Farul, acolo unde activează la secţia de gimnastică aerobică, este condus de Ilie Floroiu cel căruia gimnasta consideră că i se datorează succesele pe care le are.

La fel de mult vrea să le mulţumească antrenoarelor Cristina Spânu, Cristina Marin şi Nicoleta Dediu. Lista celor pentru care are mulţumiri poate continua cu directorul şcolii 29, Ana Mihu, învăţătoarele Renata Rădulescu şi Mariana Negrilă, dar şi dirigintei Carmen Bad

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°