Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falimentele, cap de afiş şi în 2010

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 21 ianuarie 2010 ·

Agenţia de evaluare financiară Coface avertizează că mai multe firme din construcţii, retail, mobilă sau textile îşi vor închide porţile. Sursa: Reuters

Criza va continua şi în 2010 în România: numărul de falimente va fi cu 15-20% mai mare anul acesta, comparativ cu anul trecut, când peste 19.000 de firme şi-au pus lacătul pe uşă. Asta după ce, în 2009 faţă de 2008, numărul de falimente a urcat cu 30%, spun reprezentanţii Coface România.

Situaţia este agravată de instabilitatea politică şi de faptul că „guvernul a fost incapabil să gestioneze această criză”, a declarat, ieri, Cristian Ionescu, directorul Coface în România.

Acordul cu FMI, provocarea cea mare

Cea mai grea lovitură pentru ţara noastră ar fi nerespectarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), „ar fi un dezastru pentru România”, avertizează el. Reprezentantul Coface admite, totuşi, că acest lucru este puţin probabil să se întâmple. Asta rezultă şi din declaraţiile făcute, ieri, de Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România.

El a spus că acordul cu ţara noastră nu a fost niciodată considerat în pericol de deraiere. „A fost o pauză de înţeles din cauza crizei politice”, a explicat Franks, la Viena, citat de Media fax. „Avem o agendă foarte ambiţioasă de reforme în România. Sunt optimist că putem face progrese importante în 2010 şi, când criza se va încheia, economia va fi pregătită pentru relansare”, a spus Franks, la seminarul Euro money.

Sectoare vulnerabile

Cel mai prost le va merge firmelor şi angajaţilor acestora din domenii precum construcţii şi distribuţia materialelor de construcţii, metale, retail, IT, transporturi, mobilă şi textile, spun cei de la Coface. Agenţia a păstrat ratingul României la B. Aceasta înseamnă o ţară nerecomandată pentru investiţii, cu un mediu economic şi politic instabil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Sonda solară Parker a NASA a finalizat cu succes cea mai apropiată survolare a unui obiect realizat de om

News.ro acum o ora
Sonda solară Parker a NASA este în siguranţă şi funcţionează normal, după ce a fost cel mai aproape de Soare, a declarat agenţia spaţială. Nava spaţială a trecut la doar 6,1 km (3,8 m mile) de suprafaţa solară în 24 decembrie, zburând în atmosfera e

Noile reguli de TVA pentru IMM-uri în UE intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 28 minute
Din 1 ianuarie 2025, la nivel european vor intra în vigoare noi reguli pentru regimul de TVA aplicabil întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri). Acest nou cadru îşi propune să simplifice conformarea şi să îmbunătăţească oportunităţile de comerţ t

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 3 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Cum a răspuns Otniela Sandu, după ce a fost acuzată că stă cu Sebastian Dobrincu doar pentru bani: ”Propria ta frustrare…”

Cancan acum 2 ore
Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu se iubesc cu mult foc și patimă, spre surprinderea tuturor. Tânărul afacerist și noua lui iubită i-au lăsat pe toți mască, după ce s-au afișat împreună. Milionarul s-a despărțit definitiv de Ioana Ignat, după o lu

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°