Un număr de 1.241.969 de persoane au fost vaccinate până ieri contra virusului A/H1N1, în ţara noastră, 700.353 dintre acestea fiind imunizate în săptămână 11-17 ianuarie, potrivit Ministerului Sănătăţii (MS). Sursa: Octavian Cocoloş
„Numărul de vaccinări într-o săptămână e un adevărat record. Rămâne de văzut dacă se va menţine”, comentează medicul Victor Olsavszky, reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
În ceea ce priveşte reacţiile adverse, oficialii MS susţin că s-au confirmat 13 cazuri uşoare, pacienţii acuzând du reri de cap şi roşeaţă la locul injecţiei. Cel mai bine la imunizări contra virusului pandemic stau ţările din nordul Europei, unde s-au imunizat peste 60% dintre locuitori.
„În Norvegia au avut o situaţie similiară cu cea din România, unde o persoană cunoscută a murit de gripă nouă”, afirmă reprezentantul OMS. În SUA au fost imunizaţi circa 30% dintre locuitori, iar în Canada 60%.
Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 6.778, iar al deceselor la 109. La Iaşi, cursurile Grădiniţei „Junior” au fost suspendate după ce o fetiţă de 5 ani a fost confirmată cu gripă nouă.