George Ardeleanu, autorul celei mai consistente şi fascinante monografii consacrate lui N. Steinhardt, intitulată N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, apărută în 2009 la Editura Humanitas,a primit Premiul „Garabet Ibrăileanu“ pentru critică literară, acordat de revista Viaţa Românească. Este al doilea premiu pe care George Ardeleanu îl primeşte pentru volumul apărut la Humanitas, după cel acordat de revista Poesis (în vara lui 2009) şi după o nominalizare la „Cartea anului“ de către revista România literară. Nu doar premiile şi mulţimea de cronici elogioase ne-au făcut să deschidem seria interviurilor din 2010 cu George Ardeleanu. Pur şi simplu, considerăm că volumul N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii este scris cu acea tensiune a adevărului şi a lucidităţii proprie marilor cărturari, cu acea plăcere a scrisului care te ţine „în priză“. George Ardeleanu, lector doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, are puterea de a ni-l restitui pe Steinhardt cu toate meandrele vieţii sale. De asemenea, volumul lui George Ardeleanu este un excelent ghid şi suport pentru integrala Steinhardt, de la Editura Polirom, realizată în colaborare cu Mănăstirea Rohia. Cînd l-aţi descoperit pe Steinhardt? L-am descoperit, culmea!, după ’89. Din acest punct de vedere, am practicat o lectură precum a marelui public. Am plecat de la Jurnalul fericirii spre o explorare inversă a textelor. În spaţiul elitei culturale, Steinhardt era cunoscut şi înainte de 1989. Din nefericire, nu mă plasam aici... V-a prins emulaţia care s-a creat după apariţia Jurnalului fericirii, în 1991? Evident. Apoi, l-am aprofundat după ce am început să-l predau. Între 1990 şi 1999, am fost profesor de literatură la Şcoala Normală din Bucureşti. În 1995, Jurnalul fericirii a intrat în noile programe. Steinhardt avea o priză teribilă la elevi. De ce avea o priză teribilă la elevii cu