Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grigoraş: "Mai am nevoie de patru transferuri!"

Publicat in Adevarul, joi 21 ianuarie 2010 ·

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că îşi doreşte ca oficialii clubului să mai achiziţioneze patru jucători până la plecarea în cantonamentul din Antalya, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Astăzi (n.r. - joi) se încheie primul cantonament pe care echipa îl susţine în această iarnă şi la final mă pot declara mulţumit de modul în care s-au pregătit jucătorii mei, deşi programul nu a fost unul uşor. Totuşi, o pregătire fizică de calitate nu garantează un retur de campionat liniştit, dată fiind subţirimea lotului. Mai am nevoie de patru jucători până plecăm în Antalya. E vorba de un stoper, în condiţiile în care Adrian Ilie va sta câte o etapă în retur la fiecare cartonaş galben luat, iar Cristian Munteanu rămâne singura opţiune pentru acest post. Pe partea stângă a apărării, Costache a jucat slab în tur, iar pe Acsinte urmează să-l văd în meciurile amicale. La închidere, în absenţa lui Milea, nu am niciun jucător pe acest post şi de asemenea ne mai trebuie un atacant de valoare", a spus Grigoraş.

Tehnicianul ieşenilor a mai precizat că dintre jucătorii de la echipa a doua care au fost în stagiul de pregătire de la Poiana Braşov, doar Alexandru Buhuşi ar putea juca în retur la prima formaţie: "Dintre cei cinci jucători de la echipa a doua care au fost cu noi la Poiana Braşov, doar Buhuşi ar putea juca în retur la prima formaţie. Avrămia şi Tofan au avut probleme serioase la pregătirea fizică. Bădic şi Caragea s-au descurcat destul de bine, dar nu ştiu dacă pot juca încă la prima echipă. În ceea ce-i priveşte pe cei doi jucători veniţi în probe, Agbleta şi Acsinte, aceştia s-au pregătit bine, însă pot trage o concluzie doar după ce-i văd la joc".

Formaţia Poli Iaşi a revenit, joi, din stagiul de pregătire de la Poiana Braşov şi după două zile de pauză elevii lui Petre Grigoraş vor reveni la antrenam

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum o ora
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

„America mexicană, sună bine”. Cum i-a răspuns lui Donald Trump preşedinta Mexicului după ce acesta a spus că vrea să redenumească Golful Mexic în Golful Americii

News.ro acum o ora
Denumirea „Golful Mexic” este recunoscută la nivel internaţional, a declarat miercuri preşedintele mexican Claudia Sheinbaum, ca răspuns la comentariile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, privind redenumirea sa în „Golful Americii”, relatează

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum o ora
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Premierul Groenlandei se întâlneşte cu regele Danemarcei în contextul interesului SUA pentru insulă

BusinessMagazin acum 40 minute
Premierul Groenlandei, Mute Egede, se întâlneşte cu regele Frederik la Copenhaga, după ce Donald Trump şi-a reiterat dorinţa de a adăuga insula Groenlanda teritoriului SUA, anunţă Reuters.

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 4 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 4 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Incendii la Los Angeles. Mai multe celebrităţi sunt printre zecile de mii de persoane care au fugit din cauza flăcărilor care fac ravagii. Situaţia se înrăutăţeşte

News.ro acum 33 minute
Peste 30.000 de persoane şi-au părăsit casele în timp ce un incendiu de vegetaţie a devastat peste noapte o zonă de lux de coastă din Los Angeles, celebrităţi de la Hollywood numărându-se printre cei care au fugit cu maşina şi pe jos, în timp ce flă

Merge la închisoare! Daniel Onoriu a fost condamnat cu executare la 2 ani și 6 luni

Cancan acum 50 minute
Daniel Onoriu și-a aflat sentința! Pilotul de raliuri a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, iar judecătorii au decis să îi reducă pedeapsa inițială, cea de 3 ani și 6 luni. Decizia finală a instanței a fost ca acesta să își petreacă

Un autocar plin cu copii a luat foc în județul Neamț, în dreptul unei stații GPL

Libertatea acum o ora
Un incendiu violent a cuprins, miercuri, autocarul în mers, pe E85, în dreptul unei stații GPL din localitatea Tețcani, comuna Gherăești, județul Neamț. În mijlocul de transport se aflau 63 de elevi și șoferul, care s-au autoevacuat, relatează Știri

Vremea

București
acum

11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°