Ce-ar fi, am zis eu, sa-l trec pe Sever Voinescu prin citeva momente ale Istoriei Mari, poate om intelege ceva din politica noastra mica.

“Lincoln o fi călcat pe ceva cadavre să ajungă preşedinte?

În legende, nu. Lincoln nu era un cinic – asta e clar. Suferea de migrene, care au devenit tot mai îndelungate și tot mai dureroase cu trecerea timpului, așa că nu putea fi cinic. Cînd te doare capul, cinismul e imposibil. Nimic nu îl facea să-și iasă din propria persona, de care, de altfel, era foarte mîndru. În primul mandat, a avut de condus un război. Nici al doilea mandat nu a fost scutit de vărsare de sînge din baionetă americană. Dar el, ca om politic, nu era genul evocat de întrebarea ta. El este cel care a impus schimbarea de paradigmă în politica americană de la gîndirea bazată pe Constituție – document pe care americanii îl prețuiau aproape mistic atunci, la fel de mult ca și acum – la gîndirea bazată pe Declarația de Independență, celălalt document fondator american. Cînd a spus că Declarația de Independență prevalează asupra Constituției, Lincoln a fondat în veac gîndirea republicană. Oricine știe cîte ceva despre cele două documente, Constituția SUA și Declarația de Independență, înțelege că un om care o preferă pe cea din urmă celei dintîi nu poate călca pe cadavre. Altfel, Lincoln era un înțelept în sensul umanist a cuvîntului – numai un astfel de înțelept poate spune, la un moment dat în viață, așa: ”Experiența mea îmi spune că oamenii care nu au vicii au foarte puține virtuți”. Îmi place să vorbesc despre Lincoln, pentru că am trăit cîțiva ani frumoși pe plaiurile unde s-a născut și a intrat în politică, dar și pentru că era un adevărat republican. Simt, totuși, că nu despre bătrînul Abe vrei tu să vorbim, de fapt. Așa că aștept întrebările pe care chiar vrei să mi le pui.

Marat ar fi fost el ce-a fost doar cu mîrîieli? Charlotte Corday