Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii CNH Petroşani au beneficiat anul trecut de... 700 de ani de concediu medical

Publicat in GAZETA de SUD, joi 21 ianuarie 2010 ·

Angajaţii Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani au beneficiat anul trecut de 273.606 zile de concediu medical, ceea ce, cumulat, înseamnă peste 700 de ani, arată un raport efectuat de Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul companiei.

Totuşi, comparativ cu 2008, anul trecut, numărul de zile de concediu medical acordate minerilor din Valea Jiului a scăzut cu peste 42.000.

„Din evoluţiile înregistrate la sucursalele CNH-SA, s-a evidenţiat tendinţa de descreştere a numărului de zile de concediu medical, comparativ cu anii anteriori. În 2009 au fost înregistrate 273.606 zile de concediu medical, faţă de cele 315.903 din 2008. Din analiza pe cauze a celor 273.606 zile de concediu medical, s-a constatat că doar 5,1% dintre acestea au fost pentru accidentele de muncă, 0,4% pentru bolile profesionale, 2,2% pentru bolile incurabile, 2,4% pentru maternitate/creştere copii, în vreme ce 89,9% au fost înregistrate sub o cazuistică foarte diversă, de afecţiuni obişnuite“, se arată în analiza specialiştilor CNH.

Membrii Comitetului de Securitate şi Sănătate în Muncă la nivelul CNH-SA au stabilit mai multe măsuri pentru a-i descuraja pe mineri să-şi ia concedii medicale nejustificate, mergând până la desfacerea contractului de muncă. Aceia care îşi vor lua concedii medicale şi vor fi prinşi că în aceste zile libere desfăşoară alte activităţi decât cele necesare îngrijirii stării de sănătate riscă să rămână fără locul de muncă. Angajaţii Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani au beneficiat anul trecut de 273.606 zile de concediu medical, ceea ce, cumulat, înseamnă peste 700 de ani, arată un raport efectuat de Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul companiei.

Totuşi, comparativ cu 2008, anul trecut, numărul de zile de concediu medical acordate minerilor din Valea Jiului a scăzut cu peste 42.000.

„Din evoluţiile înregis

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România înfruntă Belgia la Euro 2024. După o repriză, scorul este 1-0 pentru belgieni

News.ro acum 15 minute
Reprezentativa României înfruntă, sâmbătă, la Koln, selecţionata Belgiei, în a doua etapă a grupei E de la Campionatul European de fotbal. O victorie le-ar aduce tricolorilor calificarea în optimile de finală. UPDATE - Scorul la pauză este 1-0 pentr

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 3 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 4 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 12 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 2 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 5 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 8 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

25°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

30°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°