Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patinează la JO de Iarnă, deşi are un ochi de sticlă

Publicat in Libertatea, joi 21 ianuarie 2010 ·

Zoltan Kelemen va lupta pentru România la Vancouver, fiind singurul reprezentant al ţării noastre la patinaj artistic.

Fără un ochi, pierdut într-un accident nefericit în copilărie, patinatorul Zoltan Kelemen (23 de ani) a reuşit să se califice la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice de Iarnă, care se vor desfăşura în Canada, la Vancouver, în perioada 12-28 februarie, şi va fi singurul reprezentant al României la această probă a competiţiei.

La şapte ani, Zoli a primit o palmă din partea sorţii: în timp ce ducea gunoiul la tomberonul din spatele blocului, micuţul s-a apropiat de resturile menajere care ardeau, iar un tub de deodorant i-a explodat în faţă. A fost lovit de schije şi o bucată de tablă i-a străpuns ochiul drept. A fost o clipă care i-a marcat destinul sportiv, dar nu în sens negativ cum s-a putea crede.

La Vancouver, obiectivul lui Zoltan Kelemen e un loc în finala de 24, iar la Europenele de la Tallin, care se desfăşoară în aceste zile, şi-a propus să intre în primii 20

Impulsionat de ceea ce toţi ceilalţi considerau un handicap, Zoltan a strâns din dinţi şi a muncit ca un câine pentru a putea continua cariera de patinator. Se pregăteşte şase ore pe zi şi concurează pe semnătură

A fost un şoc, care a făcut ca harghiteanul să se maturizeze peste noapte. Ochiul a fost înlocuit cu unul de sticlă, iar la scurt timp după accident, a trecut şi peste hotărârea Centrului de Medicină Sportivă de a-l declara inapt pentru sportul de performanţă. A hotărât să se pregătească şi să concureze pe “semnătură”, s-a încăpăţânat să spere că va ajunge cândva să participe la competiţii importante pentru România, iar la 17 ani a fost selectat în lotul naţional de către antrenorul Cornel Gheorghe, recent întors în acel moment din SUA. “De la vârsta de 5 ani, de când am pus piciorul pe patinoar, îmi doresc să pot «dansa » pe gheaţă în cadrul ce

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°