Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihaela Mih-Dehelean a refuzat o bursă în SUA

Publicat in Adevarul, joi 21 ianuarie 2010 ·

Mihaela Mih-Dehelean a făcut primul pas în alegerea profesiei viitoare spre meteorologie, influenţată şi de mama sa, pe atunci şefa Staţiei Meteo din Câmpeni.

Profil:

Data naşterii: 1 iulie 1975, Cîmpeni

Educaţie: Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

Starea civilă: căsătorită, un băiat

A urmat cursurile Liceului de Meteorologie din Arad, dar pe parcursul liceului şi-a schimbat opţiunea şi la absolvire a ales Facultatea de Drept. A refuzat să se specializeze în meteorologie pentru că nu o atrăgeau foarte mult ştiinţele exacte. „Deşi era liceu cu profil de matematică, mi-au plăcut foarte mult istoria şi limba româna, materii la care am şi obţinut rezultate bune la olimpiadă, faza judeţeană, respectiv premiul doi şi menţiune“, îşi aminteşte jurista.

„Părinţii nu au vorbit cu mine o săptămână“

Aşa se face că după bacalaureat s-a orientat spre Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, dând apă la moara pasiunii sale pentru istorie şi pentru dreptate. „Pe vremea mea, la Drept se dădea din istorie şi gramatică. M-am pregătit foarte bine şi am intrat la facultate, în condiţiile în care am fost 14 candidaţi pe un loc. Practic, departajarea s-a făcut la zecimale“, precizează Mihaela Mih-Dehelean. După absolvirea facultăţii a avut oportunitatea să-şi continue studiile în străinătate, dar n-a făcut-o simţindu-se foarte ataşată de patria natală. „Mi s-a oferit o bursă în SUA, unde puteam să îmi continui studiile în Drept dar n-am putut pleca, pentru că-mi iubeam foarte mult ţara şi părinţii. Ştiu că atunci părinţii nu au vorbit cu mine o săptămână pentru că am refuzat să plec“, spune Mihaela. A adăugat că nu regretă deloc decizia luată având în vedere că a avut posibilitatea să evolueze profesional şi în România. Cariera tinerei s-a intersectat şi cu Agenţia Judeţeană pentru P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 38 minute
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, la Guvern pentru discuţii cu premierul Marcel Ciolacu pe Ordonanţa trenuleţ

HotNews acum 42 minute
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a ajuns vineri la Guvern pentru discuţii cu premierul privind măsurile din Ordonanţa trenuleţ ce urmează să fie adoptată în perioada următoare. În urma discuţiilor, va fi organizată şi o şedinţă a coaliţiei. Noul

NATO anunţă o ”consolidare a prezenţei militare” la Marea Baltică după ruperea cablului electric EstLink 2. Estonia lansează o misiune militară de patrulare pentru a apăra cablul EstLink 1

News.ro acum 42 minute
NATO îşi va ”consolida prezenţa militară” la Marea Baltică, anunţă vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Mark Rutte, iar Estonia a lansat misiuni de patrulare pe mare pentru a-şi apăra conexiunea electrică cu Finlanda, la două zile du

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 5 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 2 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum o ora
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 4 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 2 ore
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 2 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°