Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Oamenii zăpezii sunt condamnaţi să îngheţe la serviciu, fiindcă patronii nu le dau ceai cald şi pauză să se dezmorţească

Publicat in Adevarul, joi 21 ianuarie 2010 · ·

Angajatorii sunt obligaţi să le acorde salariaţilor care lucrează în aer liber anumite facilităţi dacă temperatura scade drastic.

Până acum la Brăila nu au fost puse în practică prevederile legii speciale pentru muncitorii care lucrează afară şi asta pentru că mercurul din termometre nu a scăzut suficient.

Frigul şi viscolul din ultimile ore au fost resimţite cel mai puternic de către muncitorii celor trei firme de salubritate aflate în contract cu Primăria Brăila şi pentru deszăpezire.

Dacă aceia care lucrează pe utilajele de deszăpezire au stat cât de cât la adăpost, cei din stradă care au încercat să-şi facă treaba cu mături, lopeţi şi cazmale au resimţit gerul năprasnic. În ciuda temperaturilor scăzute nu au fost întrunite condiţiile pentru ca angajatorii să fie obligaţi să le asigure anumite condiţii.

„Lucrăm în frig şi nu primim nici măcar un ceai cald"

Ordonanţa care reglementează aceste condiţii intră în vigoare la temperaturi sub minus 20 de grade sau când indicele de răcire scade sub pragul valoric de minus 32 (temperatura exterioară corelată cu viteza vântului).

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) spune că pe parcursul anului 2008 şi 2009 nu s-au înregistrat temperaturi extreme scăzute şi deci nu au fost realizate nici controale pe această teamă.

„Poate nu era rău dacă legislaţia ar fi fost şi pentru noi. Lucrăm în frig şi era bine dacă primeam şi noi un ceai cald sau dacă programul de lucru ar fi fost mai scurt", spune unul dintre angajaţii de la salubritate.

În perioadele cu temperaturi scăzute extreme angajatorii trebuie să: distribuie ceai fierbinte 0,5 - 1 litru/persoană/schimb, să acorde pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare - în spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător şi să asigure echipament individual de protecţie. „Încălcarea prevederilor OUG 99/2002 se sanc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 8 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 13 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 13 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°