Pentru că, din cîte am aflat, tradiţia permite, ba chiar recomandă prelungirea perioadei de urături, felicitări, firitisiri şi doriri de bine încă vreo trei săptămîni după Revelion (la urările de rău sezonul este, pare-se, deschis în permanenţă), profit de ocazie spre a prelungi şi eu puţin atmosfera sărbătorească şi a încerca să strecor, printre virusurile gripei acesteia foarte porcine, o sumă de gînduri bune către o sumă de oameni. La urma urmei, nu strică să punem în circulaţie energie pozitivă, cum se zice, fie şi în afara datelor acreditate.
Mai întîi, trebuie să le mulţumesc (inclusiv aici) acelora care, la rîndul lor, m-au felicitat de sărbători; recunosc că au fost mult mai mulţi decît mă aşteptam; şi au fost, uneori, persoane despre care nu-mi închipuiam că îmi acordă spaţiu în preocupările lor „specifice“. (De fapt, la fel am procedat şi eu de Crăciun şi de Anul Nou, aducîndu-mi aminte de cunoştinţe aproape uitate.) Poate că senzaţia de sfîrşit de lume pe care au izbutit să ne-o inducă mediile româneşti, printre refrenele pioase şi printre globuleţele, lumînărelele şi domnişorelele sumar deghizate în Moş Crăciun ce ne-au colindat toată luna decembrie, senzaţia că ar fi cazul să ne bucurăm cît mai putem, adică pînă nu dă peste noi molima, vîrful crizei, cutremurul, FMI-ul sau ideile economice ale Guvernului (ori chiar toate la un loc), poate că, zic, această senzaţie de urgenţă extremă la care încă n-am devenit, pare-se, imuni ne îndeamnă să ne apropiem unul de celălalt, precum animalele în vreme de furtună. După ce trece furtuna... hm...!
Acum şi aici aş lărgi un pic aria şi le-aş ura sănătate, bucurie, viaţă lungă şi nervi tari şi altora. Pe unii îi cunosc, cu nume şi prenume, pe alţii nu. Ştiu însă că toţi există, chiar dacă nu întotdeauna vizibili, pe scena vieţii noastre de fiecare zi şi pe scena teatrului nostru de fiecare seară; sînt a
