Din cînd în cînd, Vladimir Tismăneanu strînge în volum articole şi eseuri, interviuri şi conferinţe pe care, în prealabil, le răspîndeşte cu generozitate în media. Pentru cei interesaţi de gîndirea sa – mulţi, nu mă îndoiesc – asemenea decizii ale autorului sînt extrem de importante. A fi la curent cu Vladimir Tismăneanu înseamnă, mai ales în anii de după 2003, de la Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism, să urmăreşti publicaţii precum Evenimentul Zilei sau 22, dar şi să ţii un ochi vigilent pe programul conferinţelor organizate în marile centre universitare ale ţării. E greu, să recunoaştem! Aşadar, strîngerea în volum a acestor texte, făcute publice cu ocazii diferite, este foarte utilă. De data aceasta, volumul se intitulează Despre 1989. Naufragiul utopiei. Titlul este cum nu se poate mai potrivit. Pe de o parte, anul 2009 a fost marcat de multe apariţii dedicate evenimentelor care au dus la prăbuşirea Cortinei de Fier, iar Vladimir Tismăneanu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai comunismului, din lume, nu putea rata jubileul. Pe de altă parte, Vladimir Tismăneanu este unul dintre gînditorii care au impus în lume o anume linie de interpretare a naşterii şi căderii comunismului, aceea a utopiei. Comunismul, cu toate promisiunile sale, cu cîntecele sale de sirenă, cu marile ataşamente şi tragicele dezamăgiri care i-au marcat evoluţia istorică, este o utopie. Adică, o aventură intelectuală orbitoare, o nebunie, un delir, care a eşuat, tocmai de aceea, în monstruos şi tragic. Două dintre cele mai interesante capitole ale cărţii se intitulează chiar aşa, „Naufragiul Utopiei şi revolta intelectualilor“ şi „Iluzia Utopiei şi promisiunile trădate“. De fiecare dată, utopia primeşte majusculă. De fiecare dată, utopia este drumul spre Rău. Probabil că peste o mie de ani, episodul comunist va părea ca o clipă febrilă a istoriei. Noi, c