Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET: Lucian Ţidorescu un pictor îndrăgostit de Arad şi oameni

Publicat in Adevarul, vineri 22 ianuarie 2010 ·

Iubeşte cu pasiune oraşul în care s-a născut şi spune că nu poate gândi artistic în afara lui. Una dintre lucrările sale a ilustrat Festivalul Ceaikovski din Brazilia.

Lucian Ţidorescu spune că nu poate determina cu exactitate momentul în care s-a apucat de desen, de grafică. „Fac grafică de când mă ştiu. Pot însă să spun că folosesc culoare doar din anul 2002”, explică tânărul artist. A studiat pe cont propriu anatomie grafică şi perspectivă şi mărturiseşte că nu suportă să deseneze natură.

„Sunt prieten cu oamenii şi cu oraşele”, spune acesta şi adaugă că în opinia sa oamenii sunt cei mai expresivi din tot ceea ce mişcă pe acest pământ.

Un ortodox pasionat de bisericile catolice

Aşa se autodefineşte pictorul arădean care crede că aparţine renascentismului. „Nu am nicio înclinaţie spre religii mici şi ciudate, sectante. Iubesc picturile şi arhitectura din bisericile catolice. Anul trecut am intrat în peste 200 de biserici doar în Roma”, mai povesteşte Lucian Ţidorescu, Luţă pentru cei apropiaţi. Îi place la nebunie realismul picturilor cu care aceste biserici sunt îmbogăţite şi arhitectura superbă ce le completează. Acesta e unul dintre motivele pentru care iubeşte Florenţa, despre care spune că e un adevărat muzeu în aer liber.

Pictura altfel

Este un pictor care refuză expoziţiile şi crede cu tărie că şansa artiştilor practici este internetul. E altfel, anul 2009 a fost cel mai bun an al său, şi tocmai prin internet.

„Am fost contactat de organizatorii Festivalului Ceaikovski din Brazilia care au dorit ca reprezentarea mea a maestrului să fie emblema festivalului. Au văzut lucrarea pe site-ul meu şi al galeriilor online unde sunt prezent”, povesteşte artistul arădean. Tot anul trecut, portretul lui Brahms făcut de el a devenit copertă de revistă în München, iar portretul lui Franz Liszt, a fos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 45 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, după decesul lui Felix Baumgartner: „Sunt recunoscătoare”

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Mihaela Rădulescu (55 de ani) a postat un mesaj pe rețelele de socializare la o zi de la , Felix Baumgartner, practicant de parașutism și BASE jumping. Cuvintele nu-mi mai ies acum. Dar sunt recunoscătoare pentru ale tale… Felix, ai fost atât de iub

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°