Producţia de autovehicule a crescut anul trecut cu 21%, la 296.498 de unităţi, dominată de marca Dacia şi susţinută de avansul alert al exporturilor, care au reprezentat 87% din totalul maşinilor fabricate, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).Primele unităţi produse de FordStatistica asociaţiei cuprinde în premieră date referitoare la producţia Ford, constructorul american figurând cu 300 de unităţi asamblate la uzina Craiova repr
Producţia de autovehicule a crescut anul trecut cu 21%, la 296.498 de unităţi, dominată de marca Dacia şi susţinută de avansul alert al exporturilor, care au reprezentat 87% din totalul maşinilor fabricate, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Primele unităţi produse de Ford
Statistica asociaţiei cuprinde în premieră date referitoare la producţia Ford, constructorul american figurând cu 300 de unităţi asamblate la uzina Craiova reprezentate de vehiculul comercial uşor Transit Connect.
Uzina Dacia de la Mioveni au produs anul trecut 296.010 de autovehicule, dintre care 16.690 vehicule comerciale, potrivit datelor APIA.
Modelul cel mai produs a fost Sandero
În funcţie de modele, Dacia a produs 148.527 de Sandero, 80.247 de Logan MCV, 50.545 de Logan, 8.969 de Logan Van şi 7.721 de Logan Pick Up.
La Braşov, Roman a produs 188 de autocamioane - 45 de vehicule între 6 şi 18 tone şi 143 de unităţi cu greutate de peste 18 tone.
Statistica APIA mai arată că exportul de autovehicule a crescut cu 66% anul trecut, la 258.893 de unităţi, dintre care 242.688 au fost autoturisme.
SURSA: Mediafax