Un cititor care accesează un site al unei anumite publicaţii îşi alege singur ştirile pe care doreşte să le citească. Preferinţele publicului (online) reies din numărul de accesări sau din numărul de comentarii. Evident, numărul de accesări oferă anumite indicii asupra popularităţii unui material, şi nu neapărat asupra calităţii lui. Dar nu despre calitate vorbim, ci despre ştirile externe din presa românească. Mai precis, vorbim despre modul în care, de multe ori, jurnaliştii de politică externă din România comit aceleaşi erori ca şi colegii din media occidentală.

Epoca digitală face ca informaţia să traverseze planeta în doar cîteva minute. Astfel, un jurnalist trebuie să aleagă cîteva ştiri din cîteva sute, pe care să le ofere publicului. Cu puţin timp înainte de a lăsa publicul să decidă gradul de interes asupra unor ştiri, chiar jurnalistul este cel ce decide asupra ştirilor care – crede el – merită citite. Ştirile finale ce ajung la public sînt de fapt o revistă a presei pe care o face chiar jurnalistul. În general, ştirile alese de jurnalişti sînt cele care întrunesc anumite criterii, fie personale, fie conforme cu valorile instituţiei media. În ciuda unei cantităţi de informaţie uriaşă, jurnalistul de politică externă din România ratează ştiri importante. Într-o anumită măsură, vina îi aparţine chiar lui. În general, un editor de ştiri externe se informează accesînd fluxurile agenţiilor de ştiri internaţionale sau site-urile principalelor cotidiene ale lumii. Toate acestea poartă însă un nume: mainstream media.

„Mainstream media“ dă tonul

Eroarea apare în momentul în care, tributar unor surse limitate de informare, jurnalistul român face aceleaşi greşeli ca şi colegii din afara ţării. Principala problemă a mainstream media occidentale este aceea că, în general, abordează/evită acelaşi tip de subiecte. Astfel, jurnaliştii români ratează şt