În ultima vreme am luat notă de o serie de măsuri sau propuneri de măsuri de tot felul, care au provocat angoase colective. Ce s-a petrecut anul trecut cu impozitul forfetar (o încercare complet nereuşită de a scădea evaziunea fiscală) sau măsura ce interzicea cumulul pensiei cu salariul de la stat (care făcea dreptate, pe de-o parte, şi nedreptate, pe de alta) erau doar elemente ce anunţau un anume stil de guvernare. Se găsea o circumstanţă atenuantă atunci, în ideea că ministrul Gheorghe Pogea era inginer. Mai nou însă, alţi miniştri (ai unui Guvern Boc reîncărcat după alegerile prezidenţiale) susţin introducerea unui impozit pe avere, înfiinţarea unei taxe pentru fast food care să meargă la Sănătate, o plată a CAS-ului aferentă drepturilor de autor sau, pur şi simplu, reducerea cu 15 mii a numărului de cadre didactice.
E evident că guvernanţii nu mai ştiu de unde să ia bani ca să acopere găurile de care însă nici salariaţii, nici pensionarii şi nici măcar patronii nu sînt vinovaţi.
Pe de altă parte, nu e cert că un impozit pe avere ar avea vreo contribuţie semnificativă la buget, dar cu siguranţă el va duce la expatrierea averilor. La rîndul ei, o taxă pe fast food, atîta vreme cît domeniul nu e foarte clar definit, poate stîrni un adevărat balamuc în industria alimentară, ca să nu mai vorbim de fastul deliciu al presei pe care o asemenea măsură l-ar aduce. Asta în cazul în care va mai exista presă după introducerea plăţii CAS-ului pentru drepturile de autor. O măsură care, departe de a pune în ordine sistemul de plată al jurnaliştilor, va provoca mai multe falimente şi, în plus, un nou dezastru financiar pentru artişti şi scriitori. Nişte bresle pe cît de valoroase, pe atît de mici din punct de vedere numeric şi pe a căror spinare e greu de crezut că poate fi mărit în mod important bugetul de pensii.
La toate acestea se adaugă problema cu prof
