Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Drumul spre Înălţare” este expoziţia dedicată Zilei Unirii

Publicat in Adevarul, vineri 22 ianuarie 2010 ·

Timp de aproximativ o lună, focşănenii vor putea admira creaţiile pictorului Liviu Nedelcu. Lucrările, realizate pe tema sacrului sunt expuse la Galeriile de Artă Focşani începând cu această seară, de la orele 18.00.

Pictorul vrâncean, Liviu Nedelcu prezintă focşănenilor prima expoziţie personală dintr-un proiect mai amplu ce se va desfăşura pe parcursul acestui an.

Mai citiţi şi: Dj Bliss şi Cosmina Păsărin încing cluburile din oraş

Lucrările, realizate în perioada 2007 - 2009, au ca temă principală sacralitatea şi sunt dedicate Zilei „Micii Uniri".

„Drumul spre Înălţare este una din cele trei expoziţii pe care le voi prezenta publicului în 2010. În perioada 15 - 28 februarie, la invitaţia Uniunii Artiştilor Plasticieni Profesionişti, lucrările vor fi expuse la Căminul Artei din Bucureşti, iar în aprilie la Galeria Muzeului de Artă", spune Liviu Nedelcu.

Expoziţia, prezentată de critici de artă

Prezentarea expoziţiei „Drumul spre Înălţare" este făcută de către criticii de artă Alexandra Titu şi Constantin Prut.

„Caracterul sacru al creaţiei lui Liviu Nedelcu este imprimat de ritualul picturii, de starea pe care o trãieşte în momentul conceperii imaginilor, de motivaţia esenţialã a demersului creator", descrie criticul Constantin Prut creaţiile pictorului.

Focşănenii care vor să se relaxeze, admirând picturi deosebite, sunt aşteptaţi la Galeriile de Artă pînă pe 10 februarie, putându-se bucura şi de un microrecital susţinut de corul Pastorala. Intrarea esre liberă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 9 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 10 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

FC Liverpool a învins pe Tottenham, scor 5-1, şi este campioana Angliei

News.ro acum 10 ore
FC Liverpool a devenit duminică noua campioană a Angliei, după ce a dispus, pe teren propriu, de echipa londoneză Tottenham, scor 5-1. Pentru „cormorani” este titlul cu numărul 20 din istorie. Tottenham a început surprinzător meciul de pe Anfield, d

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 10 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 7 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Caz ciudat într-un spital din România! Un bebeluș a dispărut din Maternitate UPDATE

Botosani News acum 3 ore
Caz ciudat înregistrat, duminică, într-un spital din România. Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din municipiul Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi, în jurul orei 15.00,

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 8 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Horoscop 28 aprilie 2025. Zodia care are mare noroc la bani

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 aprilie 2025. Vești bune la început de săptămână pentru un nativ! Ziua de luni vine cu mare noroc la bani pentru o zodie. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! Multe nu îți convin, dar acum vei avea ocazia să renun

SUA admite că întreține o strategie de „incertitudine” în impunerea taxelor vamale: „Nu îi vei spune persoanei de cealaltă parte a negocierilor unde te vei opri”

HotNews acum 10 ore
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că politica tarifară a președintelui Donald Trump urmărește să creeze o „incertitudine strategică” care să ofere un avantaj Statelor Unite, notează AFP, conform News.ro. „În teor

Vremea

București
acum

lun.

4°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

3°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

3°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

5°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°