Zăpada, pentru noi, e ca o delicatesă. Ca bananele din copilărie. Le primeam o dată pe an şi-apoi, vreo două săptămâni, doar le miroseam, urmărind cu poftă cum se coc pe şifonier până să ne-nfruptăm din ele. Iarna, zăpada o vedem mai mult la televizor. Mai ninge din când în când şi pe-aici, dar cum a căzut ultimul fulg, e gata.
Mă uit din 5 în 5 minute pe fereastră. S-a oprit? Respir uşurată când văd valurile albe bătute de vânt prin lumina felinarului de pe bulevard şi mă-ndepărtez de geam încântată. Ninge cu furie, de parcă-i dă cu toată zăpăda adunată din ani, ţinută, abţinută... Cerul şi-a dat drumul!
Dimineaţă, un copil face potecă prin zăpada până la genunchi în drum spre şcoală. Maşina e sub nămeţi. Azi merge pe jos. Avansează chinuit printre vălătucii de fulgi îngheţaţi, care-i îmbujorează faţa. Wow! Un munte de zăpădă! Se opinteşte trăgându-şi picioarele printre troiene şi se caţără în vârful unui nor pufos aruncat de vânt în spatele unui gard viu. Chiar dacă întârzie, doamna nu se supără. Că ninge! După ore o să încerce şi felia aia groasă şi neatinsă la care se uită lung şi pofticios. Ce-o s-o mai tăvălească! Dac-o mai fi, dacă nu se opreşte ninsoarea... până atunci. Ninsoarea dă atât de rar pe-aici că puştii nici nu ştiu să facă bulgări şi aruncă unu-ntr-altul cu gheaţă. "Auuuu! Prostule!"
Fulgii ca măzărichea îmi plesnesc faţa, iar vântul îmi taie respiraţia, dar nu-mi pasă! Şi veştile rele par ca fulgii atunci când ninge. Uşoare, efemere... Negrul e-nghiţit de alb, iar mizeria dispare sub zăpadă, cel puţin pentru moment. O clipă ce trebuie respirată, savurată, impregnată. N-am mai văzut atâta alb de trei ani.
"Iarna-i grea, omătul mare/ Semne bune anul are"... De Anul Nou, versurile astea îmi sunau a cobe. De unde omăt? Ziceai că vine 1 Mai. Acu' ar merge! Repede, până nu se opreşte ninsoarea.
@N