În linii mari, se poate spune că în România există azi trei tipuri de partide.
1. Partidul-cazarmă, reprezentat de PDL. O organizaţie în care principiul de bază este subordonarea față de șef, un partid aproape fără viață internă și în care inițiativa vine întotdeuna de sus în jos.
2. Partidul de tip bolşevic, reprezentat de PSD. Un partid organizat pe grupuri rivale, în care lupta internă înseamnă demascare şi, în final, anihilarea adversarului. Diferenţa este că azi nu se mai pot folosi revolvere, ca în Rusia anilor 30 sau în România anilor 44-47.
3. Partidul-club de discuţii, reprezentat de PNL. Nicăieri nu veţi găsi atâţia „foşti” laolaltă cu atâţia „actuali”. Diferenţele de opinii se expun public, fără nicio reţinere, iar deciziile sunt aplicate de fiecare după cum are chef.
Există avantaje şi dezavantaje în fiecare dintre aceste tipuri de organizaţie. Interesant este însă că prima mişcare de contestare a ordinii interne apare acolo de unde ne-am aştepta mai puţin, adică din partidul-cazarmă PDL.
Cred că trebuie să privim cu multă luare-aminte la semnalele de ultimă oră venite dinspre zona „universitară” a PDL, mesaje politice lansate pe bloguri sau în întruniri publice, deloc în consonanţă cu „linia” tradiţională a partidului. Urmărind aceste luări de poziţii, devine din ce în ce mai clar că aceşti oameni, intraţi în politica mare mai curând ca susţinători ai proiectului Băsescu decât pe filiera partidului, nu se simt foarte confortabil în organizaţia-cazarmă şi doresc schimbări.
Am urmărit postările de pe blogul europarlamentarului Cristian Preda sau articolul de pe Hotnews al gânditorului liberal Dragoş-Paul Aligică, apropiat la rându-i de proiectul Băsescu. Am asistat joi la o dezbatere publică care i-a reunit, printre alţii, pe Cătălin Avramescu, Ioan Stanomir, Toader Paleologu dar ş
