Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a propus măsuri restrictive dure pentru bănci, care vor avea efecte severe asupra profiturilor din sector, transmite Reuters. Efectul anunţului a fost o depreciere însemnată a indicilor bursei de la New York. "Se pare că băncile se îndreaptă către o reglementare similară cu cea din sectorul utilităţilor", comentează un analist american. Obama a declarat joi că băncile nu ar trebui să mai poată deţine, sponsoriza sau investi în fon
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a propus măsuri restrictive dure pentru bănci, care vor avea efecte severe asupra profiturilor din sector, transmite Reuters. Efectul anunţului a fost o depreciere însemnată a indicilor bursei de la New York.
"Se pare că băncile se îndreaptă către o reglementare similară cu cea din sectorul utilităţilor", comentează un analist american.
Obama a declarat joi că băncile nu ar trebui să mai poată deţine, sponsoriza sau investi în fonduri de hedging pentru profit. Tranzacţiile riscante, prin care băncile îşi pariază lichidităţile pe pieţe, reprezintă motorul profiturilor pentru marile grupuri financiare.
Propunerea administraţiei trebuie să treacă prin Congres spre avizare înainte de a intra în vigoare.
"Tristeţe" pe bursă
Acţiunile marilor grupuri financiare au scăzut puternic. Goldman Sachs s-a retras cu 4,1%, deşi rezultatele din ultimul trimestru al anului trecut, anunţate joi, au depăşit estimările analiţtilor.
Totodată, titlurile JPMorgan Chase au finalizat ziua cu o scădere de 6,6%, după ce Obama a propus limitarea modurilor în care băncile pot investi bani.
Indicele Dow Jones Industrial Average a închis joi în scădere cu 2,01%, iar Standard & Poor's 500 (S&P 500) a pierdut 1,89%. Nasdaq Composite s-a retras totodată cu 1,12%.
Indicele Dow Jones a înregistrat astfel, miercuri şi joi, cel mai puternic d