Primarul Capitalei nu vrea să revină în Partidul Social Democrat. Sorin Oprescu a făcut anunţul după ce Miron Mitrea a spus că va candida la şefia PSD şi că l-ar vrea şi pe Oprescu în echipa lui. Oprescu precizează că îl va ajuta pe Miron Mitrea cu acelaşi respect cu care i-a ajutat şi pe alţii, în domenii ca social, cultural, profesional. "Eu mi-am ales deja o cale, merg pe ea, am ceva de făcut. De multe ori s-a dovedit că hotărârea politică viciază hotărârea administrativă", explică primarul.
Primarul Capitalei nu vrea să revină în Partidul Social Democrat. Sorin Oprescu a făcut anunţul după ce Miron Mitrea a spus că va candida la şefia PSD şi că l-ar vrea şi pe Oprescu în echipa lui.
"Cred cu tărie că este nevoie de o strategie puternică de refacere a unui partid care odată a reprezentat o stângă puternică. Cred cu tărie că acest partid poate să aibă un viitor şi sunt convins că voi colabora la fel de bine ca şi cu ceilalţi reprezentanţi ai celorlalte partide politice. Sper ca în PSD să fie făcută o reformă reală", declară Sorin Oprescu.
El spune că îl va ajuta pe Miron Mitrea cu acelaşi respect cu care i-a ajutat şi pe alţii, în domenii ca social, cultural, profesional. "Eu mi-am ales deja o cale, merg pe ea, am ceva de făcut. De multe ori s-a dovedit că hotărârea politică viciază hotărârea administrativă", explică Oprescu.
Miron Mitrea l-ar mai vrea în echipa sa şi pe actualul vice-preşedinte Cristian Diaconescu. Acesta spune de partea sa că într-un partid democrat orice candidatură este binevenită.
"Orice candidatură, într-un partid democrat, cum este PSD este binevenită. E important modul în care reuşeşti să aplici o politică de stânga şi să obţii sprijinul colegilor. Oricum, discuţia publică în legătură cu candidaturi trebuie să înceteze şi aici noi avem o obligaţie", declară Cristian Diaconescu.
Un alt social-democrat pe ca