Marţi, zăpada a fost motiv de bucurie şi pentru elevii Liceului Teoretic Decebal. Doar că, un joc nevinovat s-a transformat, a doua zi, într-un argument numai bun de bătaie.
Pentru că o parte din băieţii din clasa a XII-a A au îndrăznit să bulgărească nişte fete mai mici, din clasa a XI-a, mai mulţi tineri au intrat în liceu, miercuri, ca să le aplice o corecţie. Potrivit directorului Liceului Teoretic Decebal, Cornelia Şerban, câţiva indivizi necunoscuţi au pătruns, la ora 11.20, în unitatea de învăţământ, chiar pe la intrarea principală. Acolo există atât elev cât şi profesor de serviciu, însă cadrul didactic supraveghea ceilalţi tineri din interior. Elevul de serviciu nu a observat nimic suspect, mai ales deoarece urma să înceapă simularea probei de competenţe digitale, pentru clasele a XII-a, iar pe uşa liceului era un du-te - vino continuu. În plus, directoarea liceului a precizat că bătăuşii nu purtau haine groase, aşa că nu au atras atenţia celor din jur. S-au strecurat astfel în sala unde învaţă clasa a XII-a A şi au luat la bătaie toţi băieţii. Chiar dacă fetele au mers imediat la directoare, tinerii s-au făcut în scurt timp nevăzuţi, fără ca cineva să reţină vreo figură.
Potrivit poliţiştilor Secţiei 2, miercuri, la ora 11.30, au fost sesizaţi că la Liceul Decebal se bat două grupări adverse. Ajunşi la faţa locului, aceştia nu au mai găsit decât şase elevi ai clasei a XII-a A care au declarat că au fost agresaţi de persoane necunoscute şi că totul a pornit din cauza unei bătăi cu bulgări de zăpadă. Elevii au susţinut că tinerii ar fi venit să răzbune una din fetele pe care o bulgăriseră cu o zi înainte, însă aceasta nu a recunoscut că ar avea vreo legătură cu bătăuşii. Până ieri, elevii nu au depus plângeri la Poliţie, însă cercetările continuă. Marţi, zăpada a fost motiv de bucurie şi pentru elevii Liceului Teoretic Decebal. Doar că, un joc nev