Pasionată de lectură şi poezie, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Neamţ visează să viziteze mormintele faraonilor egipteni.
Cătălina Bădeanu şi-a început cariera la Roman, dar mereu a dorit să se stabilească în Piatra Neamţ. Pasiunea pentru cariera de poliţist i se trage din familie. „Bunicul meu a lucrat în sistem şi mi-am dorit foarte mult de mică să ajung poliţist. Mi se pare o meserie în care nu este loc de rutină”, a detaliat Cătălina. După ce a finalizat cursurile Academiei de Poliţie, tânăra a primit un post la Inspectoratul de Poliţie Roman. „În şcoală am studiat cercetări penale. După ce am locuit timp de trei ani în Roman, pe 1 iunie 2005 am primit cel mai frumos cadou. Mi s-a oferit şansa de a lucra ca purtător de cuvânt la IPJ Neamţ. Am acceptat imediat“, şi-a amintit ea.
Stă cu Robinson Crusoe pe noptieră
De aproape cinci ani, Cătălina a devenit interfaţa dintre Poliţie şi presă. Fără să ştie, îndulceşte prin prezenţa ei imaginea „dură” a instituţiei. „Eu cred că am păstrat o relaţie bună cu media din Neamţ. Acum îi cunosc bine aproape pe toţi cei cu care vorbesc zilnic la telefon. A devenit un rău necesar de care nu mă pot despărţi nici în zilele mele libere”, a adăugat tânăra. Dincolo de omul în uniformă, Cătălina este o pasionată a cuvântului şi în timpul liber. Lectura şi poezia sunt marile ei plăceri, pe care le-a păstrat de pe băncile şcolii.
„Citesc foarte mult. Recitesc acum volumele copilăriei şi sunt surprinsă să văd că privesc amănuntele cărţilor din altă perspectivă. Cartea care stă acum pe noptiera mea este Robinson Crusoe”, a mărturisit poliţista. Deşi proza rămâne în topul preferinţelor, Cătălina a cochetat şi cu versurile. În timpul liceului ea a scris poezii despre sentimente şi oameni. „Am avut participări la concursul «Tinere Condeie» şi chiar dacă nu am mai scris de mult, păstrez pri