Parcă ies din ceţuri…
Parcă ies din ceţuri cei care s-au dus,
Caută iar urme, însă urme nu-s...
Uite, văd trei umbre, însă nu de magi,
Din brădeturi sure vin la loc cu fagi.
Coborând ei panta, sar din piatră-n piatră,
Înspre luminişuri se grăbesc spre noi,
Câinele nu-i simte, câinele nu-i latră,
Umbre tot mai limpezi, dispărând apoi.
Prieteni de demult, prietenii mei dragi.
1.
Laurenţiu-n faţă, fiul lui Ulici,
Cel ce avea-n grădină merele rotate,
Vine de la Rona, face paşii mici,
Parcă i-ar fi teamă de singurătate.
A murit ,,bătrânul’’, a murit cu zile,
Ca lui Rilke roza, lui un porumbel
I-a adus lin moartea, asta e copile,
Fumul, nu tăişul aspru de oţel.
2.
Clinchete îl cheamă, zvon de zurgălăi,
Pe alt prieten mort, cela din Sălişte,
Sta-ar, cum n-ar sta, doar printre ai săi,
Dar nici mâna, baremi, nu poate s-o mişte.
Ion din neamul Iuga, boierescul neam,
Ce avea hrisoave, cum el însuşi zis-a,
Hăt până departe, dincolo de Tisa,
Acareturi, ţarini, ctitorii cu hram.
Casele pierdute, aburul din Peri,
De pe o colină, mai în sus de Sighet,
Le priveam noi, tineri, parcă era ieri,
Ţara de dincolo cu albastrul Lighet.
Dobăieşu-n ceaţă, aer de pădure,
Albele Biserici licărind în zare,
El ieşea la haită numai c-o secure,
Să pălească-n frunte lupul pe cărare.
Stau cu ochii-n ceaţă, dar de bocet nu mi-i,
Amintind-mi toamna, blândă, din Deseşti,
Hribii şi horinca, pe bătrânul Pârja,
Oile, talanga, laviţe cereşti.
Patriarhul cârja şi-a uitat-o-n iarbă,
Cercetându-şi stupii. ,,Don’ ~nvăţător,
Domnu’ Fodoruţ, a-nceput
