Raportul primarului V. Bratianu, cu nr. 9147/4 martie 1909, a precizat necesitatea infiintarii de noi lini de tramvai, fiind determinat "de traficul considerabil de calatori" si de faptul ca cele doua concesii ale liniilor de tramvai - una de 19.484 km, iar cealalta de 30.195 km - expirau la 1 iulie 1916 si la 1 decembrie 1916. Urma sa se infiinteze o Societate a Tramvaielor Comunale care trebuia sa construiasca linii noi, sa le imbunatateasca pe cele vechi si sa exploateze intreaga retea. Singura doleanta a lui V. Bratianu a fost ca legea referitoare la noua societate de tramvaie sa nu stabileasca si statutele acesteia: "Cerem sa se fixeze prin lege numai punctele principale, ramânând ca statutele aprobate de Consiliul Comunal, Consiliul Tehnic Superior sa fie supuse si Consiliului de Ministri. Aceste conditiuni nu se pot bine hotari decât dupa ce solutiile de detaliu vor fi bine stabilite". Statutele Societatii aveau sa genereze ulterior puternice dezbateri in Parlamentul României si sa ofere presei prilejul de a ironiza clasa politica.

Consilierul comunal N. G. Ioaniu a propus sa se acorde o concesiune pe o perioada de 40 de ani, iar Comuna sa aiba un sfert din capital. In aceste conditii, Consiliul l-a imputernicit pe Vintila Bratianu sa intervina la Ministerul de Interne "pentru alcatuirea proiectului de lege necesar, care sa fie cât mai repede adus in discutiunea Inaltelor Corpuri Legiuitoare si a starui ca el safie chiar aprobat chiar in sesiunea curenta". Proiectul de lege a ajuns in regim de urgenta la Camera Deputatilor (14 aprilie 1909), fiind votat intre doua credite si trei bugete. Nicolae Fleva a fost singurul parlamentar care l-a contestat. La scurt timp dupa raportul lui Vintila Bratianu, Regele Carol I promulga, la 18 aprilie1909, Legea pentru infiintarea unei societati comunale pentru constructia si exploatarea tramvaielor din orasul Bucuresti,