Un bun accent asupra recentului Jurnal al Constanţei Buzea pune Dan C. Mihăilescu în ultimul număr din Idei în dialog.
Bun şi în acelaşi timp neaşteptat. Tocmai el, avidul de forfotă literară, eruditul coteriilor de breaslă (nu doar de azi, dintotdeauna), anecdotistul prin vocaţie să îndemne la prudenţă aşa, din senin? Adică la ocultarea episoadelor referitoare la dificilul mariaj cu Adrian Păunescu, cărora le preferă alte delicii de lectură, mai degrabă panoramice. Mai sunt şi alte familii aici, spune criticul, de ce să ne concentrăm, indiscreţi, pe una singură? Adevărul e că, oricât de adus din condei ar părea, punctul acesta de vedere e cel mai înţelept. Suntem în ultimii ani ai deceniului al şaptelea, dată la care generaţia 60 nu avea nici pe departe prestigiul de mai apoi. Cei mai mulţi dintre componenţii ei săriseră cu puţin de 30 de ani. Sorescu încă nici nu visa la Liliecii lui. Breban n-avea habar că va scrie Bunavestire. Matei Călinescu încă nu devenise teoreticianul redutabil pe care abia plecarea în Statele Unite îl va revela. Adrian Păunescu însuşi n-avusese vreme să se compromită. Istoriceşte vorbind, ne aflăm în preajma liniei de start. Momentul trebuie exploatat ca atare.
Cel puţin dacă citim Jurnalul acesta ca pe-un document de epocă. (Căci mai există un strat, cel al documentului interior, la care mă voi opri ceva mai încolo.) Până una-alta, discutăm, chiar aşa !, despre creştetul gheţarului, a cărui suprafaţă acoperă intervalul 1969-1971. Cu examene de licenţă amânate şi cu un George Ivaşcu dominator, culant şi îndatoritor (p. 12). Cu o fetiţă de crescut şi cu o sarcină în şapte luni (p. 23). Cu mutări din casă în casă şi cu musafiri aleşi pe sprânceană (p. 33). Cu }epeneag în baston după accidentul de la Casa Scriitorilor (p. 56). Cu vizionări ale Reconstituirii lui Pintilie urmate de interviuri naiv puse în scenă (
