Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Ovidiu Dumitru pompierul întotdeauna primul pe pistă

Publicat in Adevarul, vineri 22 ianuarie 2010 ·

Campion la concursurile serviciilor profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, tânărul îşi doreşte să ajungă ofiţer, dar şi să câştige cât mai multe competiţii sportive.

Ovidiu are 24 de ani, însă se poate lăuda ca a reuşit să obţine multe diplome şi medalii la întrecerile sportive din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în mai puţin de trei ani. Tânărul a muncit mult şi astfel a fost avansat mai repede şi în cariera militară, ajungând subofiţer.„Pot spune că de mic am visat să lucrez într-un astfel de sistem. Este cu totul şi cu totul altceva. Când am văzut că pot îmbina utilul cu plăcutul, a fost şi mai bine. Am muncit mult şi nu am dezamăgit pe nimeni. La competiţia sportivă de la Vâlcea am obţinut locul I la pista cu obstacole pe 100 de metri. Au participat mulţi concurenţi din ţară, însă numai unul s-a aflat pe prima poziţie“, povesteşte râzând subofiţerul din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.

A citit „Codul lui Da Vinci“ de trei ori

Tânărul povesteşte că atunci când îi place o carte, o răsfoieşte cu drag de mai multe ori. În timpul liber pune mâna pe un volum şi nu îi mai dă drumul până nu află toată povestea până la capăt. „«Codul lui Da Vinci» mi-a plăcut mult de tot. De cum am citit prima pagină, nu am mai putut să las cartea jos până nu am ajuns la ultima în aceeaşi seară. Romanul îmbină bine stilul poliţist cu thriller-ul şi teoria conspiraţiei. Înceră să nu ies din tipar, dar iubesc să fac lucuri care îmi fac viaţa mult mai frumoasă“, a spus Ovidiu Dumitru.

Vrea să ajungă cât mai sus

Ovidiu Dumitru, tânărul de 24 de ani campion la concursurile serviciilor profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, mai spune că acum îşi doreşte să ajungă ofiţer, dar şi să câştige cât mai multe competiţii. Ştie că va mai avea de trecut multe etape, dar este pregătit să înfrunte totul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 5 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum o ora
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°