De ce ai nevoie ca sa faci cultura? De nimic. Decât de cultura, fireste. De ceva talent. Si de ceva ambitie.

De ce spatiu ai nevoie, de pilda, ca sa faci un spectacol? De niciun spatiu special. Poti juca pe strada, ca Masca lui Mihai Malaimare sau Trupa pe butoaie a lui Victor Ion Frunza. Sau intr-un subsol, ca Teatrul Act ori Teatrul Luni. Sau intr-o casa, precumProject House Armoniei, care functioneaza, in semi-anonimat, de un an de zile, pe strada Armoniei, la numarul 16.

Fara cortina, fara gong, fara heblu, fara niciunul din elementele conventionale ale teatrului. Actorii sunt gazde care-si trateaza spectatorii cu fructe si ceai, iar spatiul restrâns, in care incap ceva mai mult de o duzina de spectatori, creeaza o comuniune spirituala intre public si interpreti.

E un laborator artistic din zona underground.

Recent, s-a reprezentat acolo scenariul experimental "Piscina fara apa" al britanicului Mark Ravenhill, in regia Mirunei Dinu si cu participarea unei echipe formate din Laura Misosniky, Costin Calugaru, Catalina Moga si Paul Dunca.

Autorul este o figura emblematica a performance-ului, care a facut valuri cu textul "Shopping and Fucking", inscris in miscarea "In-Yer-Face Theatre" din anii '90. Aceeasi Miruna Dinu l-a mai pus in scena pe britanic cu "Fotografii explicite", in 2007.

"Piscina fara apa" este un puzzle de secvente care se vrea definitoriu pentru lumea in care traim, in care evolutia individului se ciocneste violent de determinarile si limitarile sociale. Piesa se poate si povesti (obsesia celebritatii determina patru artisti sa transforme corpul unei prietene, aflata in coma dupa caderea intr-o piscina fara apa, in material de lucru… pe calculator), dar e pacat. Spectacolul trebuie vazut si - in spatiul dat - trait, nu povestit.

Dincolo, insa, de valoarea textului si a montarii, esential este altceva: criza-