Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EROZIUNEA DENTARĂ

Uzura dentară, denumită şi leziune dentară necarioasă, este considerată o consecinţă a evoluţiei funcţionale a dinţilor, dar poate fi determinată şi de factori patologici, alţii decât cei care determină caria simplă sau cei cauzatori de traumatisme dentare. Este caracterizată prin reducerea structurilor dure dentare şi duce la modificarea morfologiei coroanei dentare şi/sau a rădăcinii. Uzura dentară cunoaşte trei entităţi clinice: atriţia, abraziunea şi eroziunea dentară. (...)

Eroziunea dentară reprezintă o uzură chimică progresivă a ţesuturilor dure dentare, determinată de disoluţia acidă şi/sau chelaţiune progresivă, fără intervenţia plăcii bacteriene. Aceasta conferă smalţului rezistenţă mai mică la uzura fizică a dinţilor. Leziuni erozive sunt întâlnite cu o frecvenţă mai mare la pacienţii adulţi, cu vârste între 30 şi 40 de ani, dar cercetările actuale au evidenţiat creşterea prevalenţei acestora la vârste tinere sau foarte tinere şi aceasta ca urmare a consumului cotidian, pe o perioadă mare de timp, a sucurilor de fructe, băuturilor carbogazoase. Factorii etiologici ai eroziunii dentare sunt extrinseci şi intrinseci, aşa cum sunt prezentaţi în (fig. 1). Aspectul clinic al leziunilor erozive este legat direct de o serie de factori: • concentraţia substanţei acide cauzatoare • durata contactului acesteia cu suprafeţele dentare • aria de contact acid/substanţă dură dentară • cantitatea şi calitatea sistemelor tampon ale salivei • însumarea mai multor surse de acid în acelaşi timp şi pe aceleaşi suprafeţe dentare. Localizarea eroziunilor dentare poate fi pe una sau mai multe suprafeţe dentare sau generalizate pe toată suprafaţa coronară, aspectul fiind diferit în raport cu factorul cauzal şi suprafaţa dentară implicată. Stadiile incipiente ale eroziunii rămân de obicei nediagnosticate; de aceea, instituirea unui tratament precoc

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 24 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum o ora
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum 43 minute
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 28 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum o ora
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°