Duminică 13 decembrie 2009 dimineaţa, pe când ieşeam c-o sfântă bucată de telemea sibiană din piaţa Norilor, telefonul dlui Nicolae Manolescu m-a trezit brusc din dulcile postreverii gastronomice (în ziua precedentă împlinisem 56 de ani...).
Auzise că revista Idei în dialog îşi încetase apariţia „nu vrei să-ţi continui la noi rubrica Viaţă literară?”
Am îngheţat, am ezitat, m-am încălzit, am întrebat de una, de alta, fireşte că m-am bâlbâit, am înghiţit în sec, dar am vorbit din plin, după care am acceptat fără condiţii, la fel de bucuros ca în primăvara lui 2003, când Horia-Roman Patapievici m-a convocat cu prietenească generozitate în echipa substanţialei sale reviste. Cu cele scrise cale de cinci ani acolo am încropit deja trei cărţi (două intitulate chiar Viaţă literară, 2005, 2007, au apărut la Editura Fundaţiei Pro, iar a treia, Idei cu zimţi, la Humanitas, în 2008). Îi mulţumesc şi aici, astfel, pentru libertatea absolută de care am beneficiat, rubrica respectivă fiind o autoalintare când jovial expansivă, când cinic retractilă, destul de greu acceptabilă, teoretic, în peisajul gazetăriei noastre. Un peisaj dominat de satrapism, clientelism, malformare deliberată, unde ziariştii se consideră instinctiv soldaţi în echipe de comando, necum conştiinţe libere, insurgente, imprevizibile.
Mic salt în decembrie ’89
După ce am închis telefonul, mi-am adus năvalnic aminte de toate rubricile în care m-am cheltuit cu voluptate o viaţă (o să-mi îngădui să le evoc puţin mai departe) dar mai ales de ultimele zile din decembrie 1989, când, tot aşa, m-a sunat Laurenţiu Ulici să-mi propună „orice” în Luceafărul. Nu am optat pentru cronica literară, fiindcă prea era înfocat politiceşte momentul spre a ne mai permite să ne livrăm, narcisiac şi iresponsabil, fantasmelor estetizante, aşa că am optat pentru o coloană („Chenar”) de notiţe acide