Meserie total ignorată de consumatorul de muzică de la noi, inginerul de sunet, omul care hotăreşte cum să capteze şi mai apoi cum să prelucreze sunetul in cadrul unei sesiuni de inregistrări este de fapt un personaj care a influenţat cursul istoriei recente a muzicii in lumea civilizată.
Fără a căpăta note melodramatice, pianista de origine română Luiza Borac - recunoscută ca unul dintre cei mai originali interpreţi ai muzicii lui Enescu pentru pian pe plan internaţional - ne aduce aminte cu prilejul celui mai recent album al său cât de importantă este de fapt meseria celui "din spatele butoanelor şi microfoanelor". Albumul "Chopin - Etudes & Six Polish Songs", care cuprinde cele două cicluri op. 10 şi op. 25 al studiilor pentru pian de Chopin şi "Sase melodii poloneze" de Chopin in transcrierea lui Liszt este dedicat memoriei lui John Barnes, cel căruia - printre multe altele - i se datorează (până in 2008) inregistrările exclusivistului festival de la Glyndebourne, incepând cu anii '60.
Este greu de vorbit despre acest album de aici, din România. In timp ce scriu acest articol, il ascult deja pentru a doua oară şi imi dau seama că nu voi putea scrie despre această intâlnire muzicală unică fără complexe pur locale.
Primul (doctorii spun că pentru a scăpa de acest tip de complexe trebuie mai intâi să le conştientizezi) se leagă de modul in care sună albumul. Dedicaţia-omagiu lui John Barnes imi accentuează inhibiţia, pentru că pianul la care cântă aşa cum cântă Luiza Borac şi care este inregistrat aşa cum este inregistrat şi masterizat de John Barnes (ultimul său album) are o căldură nepământească (a se citi nedigitală), care ne trimite spre vremuri demult apuse. Ai senzaţia că te intorci in timp, beneficiind de mjloacele tehnice, pianistice şi conceptuale ale zilei de azi, dar folosite cu multă discreţie.
Mai departe, orice comen
