De ce jubila Duke Ellington?
Daca veti privi fotografia 1, cu siguranta atentia va va fi atrasa de zambetul latit pe toata fata al printului jazz-ului, Duke Ellington. Jubilatia maestrului era, cu siguranta, provocata de ce auzea. Iar ce auzea erau interpretarile Ellei Fitzgerald, personajul din stanga imaginii, in picioare. Aceasta fotografie fusese facuta de nu mai putin celebrul Herman Leonard, in 1961, in clubul Crescendo din Los Angeles.
Astazi, cand apar colectii de CD-uri cu jazz cuprinzand integralele Miles Davis (Columbia), Charlie Parker (Savoy) sau insusi Duke Ellington (RCA), e greu de crezut ca se mai pot ivi inregistrari revelatoare cu mari artisti, dosite pana acum prin arhive. Adica bucati necunoscute pret de aproape jumatate de veac, venind de la interpreti de geniu. Ei bine, casa Verve tocmai a scos pe piata o caseta cu patru CD-uri, insumand 76 de titluri - TOATE INEDITE -, interpretate de Ella Fitzgerald. Unde? Chiar in clubul Crescendo, pe care-l invocam la inceputul acestui articol, intre 1961-1962. Nu este vorba despre niste inregistrari pirat, ci despre niste masterizari ale unor benzi originale produse de Norman Granz, fondatorul Verve, si managerul, vreme indelungata, al Ellei. Cantareata se afla la apogeul carierei si isi atinsese summum-ul de posibilitati creative: mai destinsa decat oricand, mai indrazneata, mai "swing", evoluand intr-o gama de atmosfere si de ritmuri mai vasta decat pe zecile de inregistrari care ii aparusera in timpul vietii. Intre altele, cantand blues (care nu a fost niciodata punctul ei forte), cu harul si tristetea infinita ale lui Billie Holiday. Antologia celor patru CD-uri se numeste "Twelve Nights in Hollywood" si constituie, probabil, cea mai mare revelatie jazz-istica a ultimilor decenii.
Arca pentru Arta
Prima impresie pe care o ai patrunzand in "Maxxi", noul muzeu d
