Producătorul auto german din grupul Volkswagen pretinde că Audi A1 va fi singura maşină de clasă mică demnă de statutul premium.
Devine tot mai limpede că A1, modelul Audi care va fi prezentat în martie la Salonul Auto de la Geneva, este un produs esenţial pentru constructorul german.
La finele anului trecut, Audi l-a tocmit pe Justin Timberlake să fie imaginea viitorului model. Ieri, unul dintre directorii Audi a făcut senzaţie cu o declaraţie sforăitoare, prin care susţinea că A1 va fi singurul model premium de clasă mică.
Werner Zimmermann, director al departamentului care contolează calitatea maşinilor Audi, a ignorat cu bună ştiinţă Mini (şi chiar Toyota IQ), pretinzând că materialele folosite, instrumentarul de bord şi precizia execuţiei recomandă A1 drept unicul automobil de mici dimensiuni demn de statutul premium.
Întrucât este limpede pentru oricine că Audi are habar despre segmentul pe care îl va accesa odată cu lansarea A1, există două explicaţii pentru ieşirea managerului său: fie ţinteşte declanşarea unei controverse – BMW, deţinătorul Mini, ar putea veni cu o replică –, fie doreşte să justifice astfel nişte preţuri superioare gamei Mini.