Aproape de Ostrov e Păcuiul lui Soare. Numele e de civilizaţie inexistentă pe vreo hartă. Şi aşa şi pare. Insulă scăldată în mijlocul Dunării, insulă ce taie Dunărea, Păcuiul lui Soare, după unii cercetători, chiar cetatea Vicina, a fost un port de secol X. Din măreţia de atunci s-au ales numai pietroaiele. Pietroaiele vechi sînt învelite-n frunze de toamnă sau în ape cît pomii. Nu poţi ajunge acolo decît pe nişte serpentine lungi, prin nişte pustietăţi cu fereastră spre Dunăre. Să nu te opreşti din drum vreo clipă: te mănîncă cîinii, costelivi, flămînzi, lipicioşi. Am coborît o dată şi foamea lor era ca o furie, s-au repezit spre mine şi s-au făcut preş pe loc.

Am ajuns la o barieră: Sit arheologic. Acolo era. Portarul dădea cu mătura prin casă. Şi l-am rugat să mă traverseze spre cetate. Era tînăr, cu tuleie pe faţă şi pe buza de sus. A tras de vîsle fără crîcnire.

„Sînt mistreţi pe aici, dar mai rău mi-e frică de oameni. Vin în gaşcă şi atacă situl.“

„E lume pe aici numai vara, vin istoricii, pînă vara, trei anotimpuri, nici ţipenie.“

„Au dat drumul la vînătoare şi de-acum numai împuşcături o să am zgomot. Mistreţ şi păsăret.“

„Peşte? Numai albitură.“

Ostrovit, fabrica de vinuri, otrăveşte Dunărea.Insula e inundată frecvent. Dunărea se răzbună acum, după ce sute de ani ea a fost înfrîntă, „sînt apele cît copacul“.I-am dat 10 lei, chiar dacă nu-mi ceruse.

Unde-i iar uichendistul? La Călăraşi

Ordine şi curăţenie. Acum, la cîteva ore după Călăraşi, senzaţiile mi s-au aşezat. Precum oraşul e aşezat şi el. E o senzaţie a istoriei care şi-a făcut treaba. Boierimea-negustorimea şi-a făcut casele, gata, şi-a încheiat rolul istoric. Comuniştii au lucrat şi ei la Călăraşi, gata, şi-au încheiat şi ei rolul. Grădina zoologică are mîndria ei. E pusă bine deoparte. Călăraşiul e bine delimitat. Zoo la zoo, combinatul prăbuşit l