Vestea, anunţată cu mult timp înainte, a plutit turbulent deasupra ţării buimace cât să sporească tensiunea. Iar ţara a tremurat, sărmana, cuprinsă de panica de a nu fi găsită nespălată şi negătită. Aşa că, la iuţeală, şi-a încropit din peticele guvernamentale de ieri ditamai executivul milibocic şi s-a pus pe cârpeală. Ba un program ciung, ba o schemă ministerială oloagă, ba numiri de râsul curcilor... Parlamentul, reconfigurat prin trădări succesive, s-a prins şi el în râvna Guvernului şi a scos un buget pe placul stăpânilor de pe Wall Street.

Cu obrajii astfel sulemeniţi, România şi-a primit conducătorii transnaţionali în tradiţia neclătinată vreodată a adunăturii de servitori. S-a pus în genunchi şi cerşeşte fără sfială tranşele supravieţuirii, tranşele lipsei de demnitate naţională. Din tranşele umilinţei se vor achita salariile şi pensiile ciopârţite ale populaţiei abandonate şi flămânde.

Şi se vor acoperi găurile negre din buzunarele sponsorilor partidului îmbăsescizat. Statul român e falimentar şi stă cu mâna întinsă la oricine îi scutură în palmă niscaiva gologani. Cu gologanii cei spurcaţi arvunim înrobirea eternă a nepoţilor şi strănepoţilor carpatini, le amanetăm viitorul chilug. Regimul ceauşist a visat la independenţă financiar-economică, însă a sfârşit ciuruit de gloanţe. Culmea, şi alea de provenienţă străină, ca noi, martorii netoţi ai tragicei întâmplări, să luăm aminte mereu la pilda de istorie sângeroasă.

Să nu care cumva să uităm că nesupunerea înseamnă moarte. De fapt, sinucidere. Şi n-am uitat, cum să uităm?, căci ei nu ne-au dat pace neam. Ne-au reproşat, cu vârf şi-ndesat, că am fost comunişti, de parcă exista alternativă în lumea împărţită complice în absenţa victimelor. Mai apoi, ne-au condamnat că suntem neo şi criptocomunişti şi câte altele.

Şi-au trimis muşteriii, acoperiţi sau descoperiţi,