Hunedoreanul povesteşte dedesubturile muncii de director de fabrică înainte de 1989, pe vremea când un cojoc sau o roată de caşcaval era valută forte.

Dacă ar fi să se pună pe hârtie toate întâmplările deosebite prin care a trecut înainte de 1989 Dorin Pisoiu, ca director de întreprindere de stat, filele unui volum de o mie de pagini nu ar fi suficiente. Cea mai importantă parte se poate însă formula într-o singură propoziţie: trebuia să te descurci.

Poate părea comic azi dar, în dictatura lui Ceauşescu, „ungerea osiei” nu se făcea cu mărci, dolari sau excursii plătite în Caraibe. Directorul care făcea treaba să meargă descâlcea firele birocraţiei cu salam, muşchi file, caşcaval, bere sau, ca un extrem, cu câte un cojoc. Deşi nu se găseau pe piaţă, produsele erau totuşi ale tuturor şi ale nimănui din cei cu funcţie.

„Aşa era în acea vreme. De exemplu, pentru ca fabrica de bere de la Haţeg să fie construită până la termenul stabilit s-a făcut apel la circa 30 de cojoace de Vidra care au fost plasate la persoane care au putut rezolva probleme pe are sistemul de atunci nu le putea rezolva pe cale oficială”, şi-a amintit Dorin Pisoiu, la moment director la Bere Haţeg.

Dolănescu, cojoacele şi meşterul Sandu

Sunt scene aproape imposibil de imaginat în conjunctura politică şi economică de dinainte de 1989. Dorin Pisoiu povesteşte despre un maistru constructor numit Sandu care făcea legea la TCIND Timişoara, firma de construcţii responsabilă de investiţia de la Haţeg.

„La Sandu nu aveai cum să ajungi, nici măcar de pe poziţia de director pe care o aveam. Nici şefii lui nu-i tăiau calea. Aveam însă nevoie de echipa lui ca să termine fabrica de bere. Altfel era rău. Cineva mi-a spus că Sandu ăsta ascultă numai de doi oameni, de Ceauşescu şi de naşul lui. Acesta nu era altul decât celebrul cântăreţ de muzică populară Ion Do