Filmele hollywoodiene de tip Love Story ne-au oferit o variantă romanţată a momentului în care cei apropiaţi află vestea că o persoană dragă suferă de cancer în fază terminală. În lumea medicală, etapa din urmă a bolilor incurabile este însoţită de ceea ce se numeşte „îngrijiri paliative“: o noţiune foarte serioasă şi deloc sentimentală, iar pentru practica şi deprinderea ei sînt necesare cursuri speciale. Îngrijirile paliative încep din clipa în care medicii decid că pacientul nu mai răspunde pozitiv la nici un tratament medicamentos specific şi este necesară externarea din spital: conform expresiei consacrate, „nu mai e nimic de făcut“. Din acest punct începe strădania pentru alinarea ultimelor zile: e nevoie de medicamente pentru controlul durerii şi de consiliere psihologică. Sufleteşte vorbind, sînt afectaţi în egală măsură membrii familiei şi nu de puţine ori şi ei au nevoie de sprijin de specialitate. În România, centrele pentru îngrijiri paliative şi serviciile de specialitate la domiciliu se află abia la început: printre ele, un centru care are şi o componentă religioasă – „Sf. Nectarie“, aparţinînd Arhiepiscopiei Ortodoxe a Bucureştilor.

Moştenirea lui Valentin Bănceanu

Valentin Bănceanu, ofiţer, şi soţia sa, Maria, asistentă medicală, au fost un cuplu cum existau altădată, pe cînd viaţa era luată în serios: împreună la bine şi la greu într-o căsnicie de neclintit, manieraţi şi credincioşi. N-au avut copii. Din nefericire, amîndoi aveau să sfîrşească răpuşi de cancer: întîi soţia, apoi, după o lungă suferinţă, Valentin. Acesta şi-a lăsat casa proprietate personală, situată în zona Piaţa Iancului, Patriarhiei Române, cerînd însă, cu limbă de moarte, ca ea să fie transformată în centru pentru îngrijirea bolnavilor de cancer şi alte maladii incurabile. Din 2003 au început lucrările pentru amenajarea locuinţei: o întreprindere destul de d