Se ştie că oscilaţia dintre desinenţele de plural

-e şi -uri este caracteristică substantivelor neutre româneşti, iar -e tinde să se extindă chiar la cuvinte moderne care păreau să se fi impus în forma cu -uri.

Se dovedesc şi în prezent valabile observaţiile dintr-un articol din 1978 („Pluralul neutrelor din româna actuală”) al profesorului Gr. Brâncuş, care constata că -uri este propriu neutrelor recent împrumutate, insuficient adaptate. Trecerea la -e indică adesea preluarea împrumutului cult de către limba populară. Am evocat acum câţiva ani forma de plural riboane (sau ribboane), care mi se părea glumeaţă şi rară, dar care pare să se fi impus (cel puţin în anunţurile comerciale). Tendinţa de trecere la -e (almanahe) e mai puternică decât trecerea la -uri (mai mult accidentală şi prin atracţie: succesuri). Pluralul în -e modifică mai profund forma cuvântului, producând alternanţe fonetice. Procesul de adaptare este uneori anticipat sau accelerat cu intenţie umoristică, în forme de plural glumeţe (bloage).

Pluralul în -e poate deveni chiar o marcă a limbajului familiar-argotic, ca în cazul formei benoacle: „un Al Capone cu benoacle de miop” (bzi.ro); „îi bagi halogenele în «benoacle»” (forum.softpedia.com). Forma, destul de folosită, include o pronunţie incultă (benoclu în loc de binoclu), care fusese deja pusă în circulaţie de verbul familiar-argotic a se benocla („a se uita”). În vreme ce forma cultă binoclu are pluralul binocluri (DOOM), popularul benoclu devine, firesc, benoacle. Sensurile substantivului benoacle sunt transparente şi oarecum previzibile: „ochelari” (faţă de care binoclul este doar un instrument mai puternic) – „este înalt, deştept, frumos şi are «benoacle» la ochi” (niuzer.ro) – şi chiar „ochi”: „am văzut eu cu ale mele benoacle” (idieta.ro); „să le aplice una între benoacle” (motociclism.ro); „a holbat gorobet