Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Sirona Asarian este o învăţătoare care nu renunţă la volei

Publicat in Adevarul, vineri 22 ianuarie 2010 ·

Este psihopedagog pentru persoanele cu dizabilităţi, învăţătoare şi arbitru de volei. I-ar plăcea să aibă propriul cabinet de logopedie pentru copiii autişti.

Pasiunea pentru predat a descoperit-o încă de mică, pe când împărtăşea din cunoştinţele sale celor câteva păpuşi aşezate cu grijă pe pat. A realizat că îi place să predea, iar peste ani şi-a văzut visul împlinit. „De data asta sunt copii, nu doar păpuşi“, spune Sirona amuzată. În ultimii patru ani, a fost învăţătoare la şcolile generale din Tuzla, Plopeni şi Dumbrăveni.

Instructor de prim ajutor

Din anul 2002 a predat, timp de cinci ani, cursuri de prim ajutor. A urmat un curs, apoi a susţinut mai multe teste şi a dovedit că pasiunea sa pentru predat nu ţine cont de un domeniu anume.

Este pasionată de volei şi profită de orice ocazie pentru a exersa. „Am făcut aproape cinci ani de volei de performanţă, în timpul şcolii generale, dar şi puţin în timpul liceului“, îşi aminteşte Sirona. În prezent, spune că voleiul a devenit doar o pasiune, din cauza programului încărcat.

„Am făcut practică pe plajă, în corturile de prim ajutor instalate în fiecare an pe plajă, în sezonul estival. Am petrecut chiar şi o noapte la ambulanţă, încercând să învăţ cât mai multe despre primul ajutor premedical“, povesteşte Sirona. Spune că munca depusă în cadrul programelor de prim ajutor a fost răsplătită cu recunoştinţa celor pe care i-a ajutat şi, în plus, s-a integrat foarte bine în colectiv. „Colegii îmi deveniseră ca o familie“, spune zâmbind tânăra.

Psihopedagog din dragoste pentru copii

A absolvit Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu, iar apoi a urmat cursurile Facultăţii de Psihopedagogie Specială, în cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa.

Specializarea aleasă a determinat-o pe tânără să înţeleagă mai bine nevoile persoanelor cu dizabilităţi. „Îmi place să lucrez c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari

Mediafax acum 4 ore
Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari cu investiţia în Northvolt. Colosul american de investiţii este al doilea cel mai mare acţionar al producătorului suedez de baterii care a depus în această săptămână cererea de faliment,

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°