Prinşi în activitate, mulţi medici de oraş au uitat în ce condiţii trăiesc şi lucrează medicii de familie de prin sate, unele încă departe de civilizaţie. De acolo vin însă pacienţi. Adeseori cu boli grave, ajung la clinică abia atunci când nu se mai poate face nimic. Cadrele medicale sunt oripilate: „Ce să le ceri?! Nu ştiu nici să tragă apa după ei la toaletă!“ De unde să ştie? De acolo de unde vin, nu prea sunt „toalete“; uneori, nu are nici dispensarul, nu vezi aşa ceva nici la primar, nici chiar la doctor, la şcoală ori la primărie. (...)

Când însă, într-un sat uitat rămâne „de nebun“ câte un medic cu grijă pentru oameni – un fel de Popa Tanda, îmbrăcat în halat alb –, cei mai mulţi di Publicitate ntre confraţi şi dintre cei căţăraţi sau împinşi către vârfurile puterii nu-i acordă nici o atenţie. „Un prost, acolo!…“ Şi de se întâmplă să vedem sub câte o geană de pădure câteva case strânse una într-alta, ne oprim în loc câteva clipe, aşa cum am privi o icoană veche, apoi trecem nepăsători mai departe. Dar iată, tot doctorii pot pune diagnosticul. Un medic de ţară, dr. Paul Şerban, de peste 20 de ani la Nicşeni şi Corlăteni, judeţul Botoşani, ne deschide o fereastră către acele lumi părând a fi paralele – satul şi aşa-zisa „elită orăşenească“ – din care se nutresc atâtea şi atâtea nefericiri. Un reportaj realizat de Iftimie Nesfântu.

Articolul integral îl puteţi citi în zoarul nostru, Viaţa medicală.

„Cine ştie, face, cine nu ştie, e, adesea, şef şi vorbeşte la televizor…“

Ziarele: „Doctorul care a învins sistemul“

Maşină la scară şi closet… în grădină, după grajd!

Să pui „aragaz“ pe foc!

Comitetul de urgenţă, TAB-ul şi …medicul de familie

Beau, se-mbată, se bat, se taie, îşi sparg capul…

Un an pierdut Prinşi în activitate, mulţi medici de oraş au uitat în ce condiţii trăiesc şi l